Marcel Iancu

Marcel Iancu (cunoscut și ca Marcel Janco, în ebraică: מרסל ינקו, n. 24 mai 1895, București – d. 21 aprilie 1984, Ein Hod, Israel) a fost un pictor, arhitect și eseist român-israelian, de origine evreiască . A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zurich. A studiat pictura cu Iosif Iser.

Biografie

Încă din anii liceului scoate împreună cu Tristan Tzara și Ion Vinea revista „Simbol” (1912). Sosit la Zürich în 1915, pentru a studia arhitectura la Institutul Politehnic, frecventează reuniunile artistice de la Cabaretul „Voltaire”, unde îl cunoaște pe Hans Arp și se reîntâlnește cu Tristan Tzara, participând la inițierea mișcării dadaiste. În această perioadă prezintă afișe, măști, ilustrații, realizează scenarii și ține conferințe pe temele avangardei artistice. Celebre sunt afișul conceput pentru prima expoziție DADA în galeria lui Han Corray din Zürich și cel care anunța expoziția dedicată cubismului și artei negre. În 1919, la Basel, înființează împreună cu Hans Arp și Alberto Giacometti grupul „Artiștii radicali”. După ce trece prin Paris (1921), se desparte de mișcarea dadaistă și de tendințele suprarealiste.

În 1922 revine în România, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă. Face parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista „Contimporanul” (1924-1936) și participă cu tablouri la expoziții organizate împreună cu sculptorița Milița Petrașcu și pictorița Margareta Sterian. În spiritul efervescent al vremii, Marcel Iancu se afiliază unor grupări avangardiste cu o componentă eterogenă, ca „Art Nouveau” (1929-1932), „Grupul de artă” și „Criterion” (1933-1937), în care îi regăsim pe M.H. Maxy, Victor Brauner, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Michăilescu. Publică împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu un manifest: „Către o arhitectură a Bucureștilor” (Ed. Tribuna edilitară), o adevărată pledoarie pentru o capitală modernă.

În 1941 se stabilește în Palestina. După înființarea statului Israel, se afirmă ca profesor și animator al vieții culturale. Organizează grupul „Orizonturi noi” și o societate de creație artistică la Ein Hod, în 1953. Participă în 1952 la Bienala din Veneția.

În lucrările de început (în jurul anului 1920), se preocupă de relațiile dintre formă și culoare, cu aplicații la ambianță. În România și apoi la Ein Hod, continuă seria sa de reliefuri policrome și de picturi în ulei, în care sunt dominante problemele de construcție, rezolvate prin perspectiva unui spirit raționalist. Este și autor al unor lucrări de arhitectură, de exemplu Casa „Juster” (București, 1929).