Ministerul Tineretului și Sportului prin Casa de Cultură a Studenților organizează în perioada vacanței de vară, tabere studențești care se desfășoară la munte, mare sau Delta Dunării. Casele de Cultură a Studenților achiziționează anual serviciile de masă și cazare în funcție de locurile disponibile în urma consultării cu organizațiile studențești, legal constituitedin Centrele Universitare. Studenții beneficiază de locuri gratuite în tabere în limita locurilor repartizate, în funcție de rezultatele obținute la învățătură și de activitatea depusă la diverse manifestări culturale, artistice, sportive sau de voluntariat, excepție făcând cazurile sociale.
Beneficiarii de locuri gratuite în taberele studențești, în limita fondurilor bugetare aprobate și a numărului de locuri aferente pe universtăți sunt studenții care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență la licență sau masterat, sunt integraliști și au până în 35 de ani.
Anul acesta au fost repartizate pentru Iași 1032 locuri, bugetate cu 722.400 lei, după cum urmează:
Universitatea Tehnică „Gh.Asachi“ din Iași: 230 locuri
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“: 67 locuri
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași: 362 locuri
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iași: 162 locuri
Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iași: 25 locuri
Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava: 136 locuri
Cazarea studenților se face în unitățile clasificate conform legislației și standardelor naționale , în limita a maximum 100 lei/zi/student. Masa se va servi numai pe bază de bonuri valorice în valoare de 40 lei/zi/student.
În 2018 au fost alocate 1206 locuri bugetate cu 603000 lei.