Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Premieră „Reparer les vivants – Reparându-i pe cei vii”

noiembrie 17, 2017 @ 4:30 pm - 6:30 pm

Lei12.00

Regia Katell Quilevere – dramă

După debutul său în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, „Reparându-i pe cei vii” și-a continuat traseul în festivaluri precum Festivalul de Film de la Londra, Rotterdam IFF și San Francisco IFF. De asemenea, filmul a strâns numeroase nominalizări de-a lungul traseului său. Printre multe altele, de menționat sunt nominalizările din cadrul Festivalul de Film de la Veneția, Valladolid IFF, Toronto IFF și Ghent IFF.

Katell Quillévéré declară într-un interviu pentru Cineuropa, următoarele: „Am crezut că ar fi fanscinant să explorez măsura în care un transplant este o aventură umanistă și am încercat să portretizez asta, deoarece filmul pune la îndoială legătura cu eternul.

Povestea se desfășoară în primul rând la nivelul individului, al unei familii, apoi al unei comunități, al spitalului și apoi al societății, în idee în care, în Franța, orice persoană are dreptul la un transplant. Este o aventură care pune societatea în mișcare la toate nivelurile. Un transplant este înrădăcinat în principiul solidarității și ne amintește cum sunt ființele umane interconectate”.

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.

Details

Date:
noiembrie 17, 2017
Time:
4:30 pm - 6:30 pm
Cost:
Lei12.00
Event Category:

Venue

Ateneul din Iasi
str. Ion Creangă nr. 14
Iasi, 700321 România
+ Google Map
Phone
0744652662 / 0751127741
View Venue Website