Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Lansare volum ”Cele mai mici proze”

iulie 28, 2017 @ 6:00 pm - 8:00 pm

Free

Vineri, 28 iulie, de la ora 18.00, editura Nemira lansează volumul de poezii Cele mai mici proze, de Doina Ioanid, apărut în colecția de poezie Vorpal la Librăria Humanitas Iași.

Vorbesc despre carte: Șerban Axinte și Bogdan Crețu.

Scriitoarea Doina Ioanid este la Iași pentru o lună, în cadrul Rezidențelor FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – pentru scriitori români, program care încurajează creația contemporană.

„Cele mai mici proze e o carte în care se aude întruna lipa-lipa, târș-târș și se merge mult, chiar și atunci când nu se pleacă, în care se circulă întruna, fie și pe loc. Uneori doar cu gândul, trimis înainte, înapoi, în toate direcțiile, într-un autobuz londonez, într-un aeroport îndepărtat, până pe palier sau până în beci, de unde sunt aduse mușcatele. Este aici o artă poetică, în care umorul ia în stăpânire cea mai adâncă amărăciune a unei lumi periferice, unde nu știi niciodată dacă frunzele sunt afară, dacă se văd pe geam ori s-au mutat deja înăuntru, la fel ca vrăbiile, mușcatele, albinele, loboda sau gladiolele.“ Svetlana Cârstean

Detalii

Dată:
iulie 28, 2017
Oră:
6:00 pm - 8:00 pm
Cost:
Free
Categorie Eveniment:
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.