Prima ediție a Festivalului Teatrelor Independente, care a avut loc în perioada 9 – 12 mai 2019, s-a încheiat cu succes, reușind să strângă peste 3.000 de spectatori în doar patru zile.
A fost o primă ediție la care am avut 122 de invitați din cadrul Teatrelor Independente din România, alături de care am reușit să realizăm 14 spectacole, atât pentru publicul tânăr, cât și pentru adulți. Diversitatea spectacolelor de teatru, a reprezentațiilor de stradă sau a celor din spațiile neconvenționale au reușit să încânte iubitorii de teatru și artă, să îi surprindă și să le trezească interesul pentru teatrul independent.
„FIT 2019, susținut încă de la prima ediție de Uniunea Teatrală din România, a beneficiat pe plan local și de sprijinul deosebit al Primăriei Municipiului Iași și al instituțiilor sale subordonate, respectiv, S.C. Citadin S.A. Iași, Compania de Transport Public Iași, Societatea Salubris S.A., Servicii Publice Iași S.A. Ne bucurăm că atât din partea instituțiilor publice, cât și al celor private din regiunea de NE a existat un interes real pentru sprijinirea acestui festival și le mulțumim, pe această cale, tuturor celor care ne-au ajutat.”(Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași).
Transmitem mulțumiri tuturor participanților din cadrul FIT 2019:
– Acrobații de la Gym Dance Art Iași
-Vampirii Haioși de la Compania de Teatru Become Sibiu
-Compania de Teatru Become Sibiu
-Marionnette Show Iași
-Teatrul Apropo București
-Teatrul de Artă București
-Teatrul de Kartier Bacău
-Teatrul Mic Sibiu
-Teatrul Luni de la Green Hours, București
-Centrul Media Studio Oradea
-Teatru’ de masă București
-Luis Artis Constanța
-Domnilor Florin Buciuleac și Dragoș Pătrașcu, pentru expoziția de pictură ȘEVALET – FIT.
Celor peste 20 de voluntari implicați în Festivalul Teatrelor Independente, precum și tuturor sponsorilor și partenerilor, le mulțumim din suflet!
„FIT a venit ca un lucru firesc, natural, în viața culturală a Iașului. Sperăm că efortul tuturor celor implicați i-a adus pe ieșeni înca o dată aproape de cultură, de artă, de frumos.” (Adi Afteni, director FIT 2019)