Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Bilanț artistic Teatrul Luceafărul Iași, anul 2020

ianuarie 21, 2021 - ianuarie 28, 2021

Bilanț artistic Teatrul Luceafărul Iași, anul 2020

Ca la fiecare început de an, Teatrul Luceafărul a privit retrospectiv spre ceea ce a reușit să realizeze în complicatul 2020. Pandemia cu noul Coronavirus a afectat maniera în care arta vie interacționează cu publicul, dar instituția ieșeană pentru copii și tineret s-a adaptat prin soluții inventive.

Până la declararea stării de urgență (11 martie), echipa a susținut 59 de reprezentații în cele două săli ale sale, reunind aproape 8000 de spectatori de toate vârstele. “TĂRÂMUL FERMECAT”, inspirat de vechi mituri și povești africane, a fost cea dintâi premieră (8 martie 2020). Este o creație de mare amploare, cu 20 de actori utilizând mijloace de expresie variate ce merg de la rostirea nuanțată a replicilor, la cântat live și numere de coregrafie.

 

FESTIVALUL ’’HAI LA TEATRU!’’, una dintre primele manifestări de acest tip din România, a derulat cea de-a XIV-a ediție (ianuarie – aprilie  2020) în formula care l-a consacrat: festival concurs al trupelor din școlile și liceele județului și orașului Iași. Întrucât au existat restricții de călătorie pentru trupele de elevi-artiști, evenimentul s-a finalizat online.

           

O bogată stagiune online “LA DISTANȚĂ, DAR ÎN CONTINUARE ÎMPREUNĂ (începând cu data de17.03.2020 până la 1 iunie 2020 și din 15 noiembrie până pe 31 decembrie) a oferit șansa publicului larg, chiar și a celui care se află departe de România, de a urmări înregistrate video unele dintre producțiile Teatrului Luceafărul. Difuzarea prin streaming a menținut publicul conectat, chiar dacă mijlocit de mediul electronic. Feedback-ul a fost foarte bun, zeci de mii de vizualizări dovedind încă o dată calitatea estetică a producțiilor noastre și interesul pentru ele.

 

O altă idee materializată a mers pe linia educațională: fragmente din producții teatrale după opere clasice de pe afișul permanent al Teatrului au fost oferite pe post de suport video pentru cursurile online ale școlilor. Actorii trupei au imaginat și realizat scurte filmulețe care le-au reafirmat creativitatea și calitățile actoricești, pe care oricine le poate viziona pe YouTube.

 

În preajma zilei de 1 Iunie, sub numele “SĂPTĂMÂNA COPIILOR DE TOATE VÂRSTELE” printr-un program special online a fost celebrată Ziua Internațională a Copilului (25 mai – 1 iunie 2020): spectacole online, spoturi video, filmul „Și noi am fost copii”.

 

Unică în Iași și una dintre cele câteva din România, STAGIUNEA ESTIVALĂ a reunit 30 de reprezentații  în aer liber (iunie, iulie, august, septembrie) jucate  în fața Teatrului, în curte la Bojdeuca lui Ion Creangă, în Amfiteatrul Palas. Ideea a fost păstrarea legăturii apropiate cu spectatorii, cu respectarea restricțiilor sanitare, dar dezvoltând raporturile emoționale prin susținerea reprezentațiilor live sub cerul liber.

 

SPECTACOLELE LIVE au continuat în spațiile proprii, cu 50% din capacitatea sălilor, respectiv 30%, în conformitate cu normele sanitare (intermitent, în funcție de dispozițiile CJSUI începând cu 1 septembrie 2020 până pe 15 noiembrie), un total de 90 de reprezentații, cu peste 3000 de participanți.

Chiar și în pandemie, proiectul “LUCEAFĂRUL, CENTRU ZONAL DE CULTURĂ TEATRALĂ” a continuat prin prezentarea la Suceava a  spectacolului “Clovnii” (5 septembrie), la invitația Teatrului „Matei Vișniec”.

O linie importantă care a profilat în ultimele sezoane Teatrul Luceafărul ca o instituție de nivel internațional a urmărit extinderea cooperării artistice. În cadrul unui prestigios parteneriat cu Institutul Cultural Român de la New York, trei dintre spectacolele Teatrului au fost selectate și difuzate peste ocean. Cu subtitrare în limba engleză, Prințul fericit după Oscar Wilde, Când visăm de Verena Koch și Kajtus vrăjitorul după Janus Korczak au ajuns de pe „scena digitală” în întreaga lume.

Premiera “FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ” a avut premiera  pe 30 septembrie. În condițiile în care bugetul teatrului a fost adus la 0 (zero) prin două rectificări negative operate de finanțator (Consiliul Județean Iași), noua creație a fost finalizată prin donații, materiale existente în magazia Teatrului și cu colaboratori care au lucrat pro bono.

Cea mai importantă realizare a programului nostru artistic din 2020 este ediția a XIII-a a FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU PENTRU PUBLICUL TÂNĂR IAŞI (FITPTI) – (2-7octombrie 2020). Sub genericul „Avarie pandemică”, într-un context dificil, instabil, în care situația se modifica la fiecare 14 zile, iar finanțarea a fost la cote de subzistență, în care cele mai multe festivaluri au fost anulate, am imaginat un program variat, atractiv susținut de artiști din 10 țări: Austria, Germania, Italia, Islanda, Georgia, Rusia, Japonia, Marea Britanie, Franța și România. Au fost șase zile pline, cu peste 80 de evenimente. În cadrul Festivalului au avut loc: spectacole live (indoor și outdoor), online, radiofonice (Teatru în cas(c)ă, în parteneriat cu Radio România Teatrul Național Radiofonic); expoziții, lecturi performative, lansări de carte, dezbateri. Toate au fost găzduite în sălile Teatrului Luceafărul (sala mare, sala mică, foyer parter), în curte la Bojdeuca lui Ion Creangă, la Muzeul Mihail Sadoveanu, la librăria Art+Design și în infinitul spațiu online. Teatrul Luceafărul a fost singurul din țară care a avut o participare live a unei companii din străinătate. Printre artiștii români ale căror spectacole au putut fi urmărite în FITPTI se numără Mihai Măniuțiu și Ada Milea (Alcool, Teatrul Nottara București), Silviu Purcărete (Cenușăreasa, Teatrul Țăndărică București),  Alexandru Dabija (N-ai tu treabă, Teatrul Act) Radu Nica (Totul e bine când se termină, Reactor de creație și experiment cluj Napoca), Florin Piersic Jr. (Frați, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara), Bobi Pricop (Live, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu), Bobo Burlăcianu (Orașul, Teatrul Luceafărul Iași) etc.

Prima carte care reflectă analitic relația complicată dintre artele vii și canonul epidemiologic a fost lansată în ultima zi a FITPTI. Volumul colectiv Un virus pe scena lumii. Teatru și pandemie 2.0 este coordonat de Oltița Cîntec și inserează în sumar studii, articole și interviuri semnate de Maria Ristani (Grecia), Mirella Patureau (Franța), Irina Wolf (Austria), Oana Cristea Grigorescu, Silvia Dumitrache, Mihaela Michailov, Radu Nica, Luana Pleșea, Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica. O dezbatere online despre teatru și pandemie a completat partea analitică a FITPTI.

„Anul 2020 a fost greu, dar Teatrul Luceafărul a rămas prin activitatea sa artistică un punct de interes pe harta teatrală a momentului pandemic. Ce ne-a lipsit în plan financiar am înlocuit prin creativitate, cu eforturi profesioniste. Esențial a fost să avem o abordare constructivă, flexibilă,  să continuăm să lucrăm chiar în condiții nefavorabile, să rămânem apropiați emoțional de public. Ceea ce am și făcut! „, precizează Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul.

Detalii

Începe:
ianuarie 21, 2021
Se termină:
ianuarie 28, 2021
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Teatrul Luceafarul

Loc de desfășurare

Teatrul pentru Copii si Tineret Luceafarul, Iasi
Strada Grigore Ureche 5
Iasi, 700259 România
+ Hartă Google
Telefon
0232 212662
Vezi site-ul web Loc de desfășurare