Ateneul Național din Iași vă invită la cel mai așteptat concert din luna cadourilor: 3 tenori ieșeni de Crăciun. Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă și Andrei Apreotesei, alături de Corul de Copii al Municipiului Iași și alți invitați surpriză, acompaniați de Liber Artis Orchestra, vor interpreta cele mai frumoase colinde și cântece de Crăciun.
După succesul înregistrat în luna iunie a acestui an, la închiderea stagiunii Ateneului, conceptul „3 tenori ieșeni” revine cu două concerte extraordinare de Crăciun. Evenimentele vor avea loc pe 16 și 17 decembrie, de la ora 19, la Sala Unirii (fostul Cinematograf Victoria).
Biletele sunt puse în vânzare la prețul de 50 de lei, atât pe ateneuiasi.ro, cât și la casieria instituției.