Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași, construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492 și refăcută în anii 1884-1904 de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație și aproximativ în forma sa inițială, înlăturându-se adaosurile ulterioare.

Este situată în centrul orașului, pe Str. Anastasie Panu nr. 65, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Casa cu arcade (Casa Dosoftei).

Fiind situată în imediata vecinătate a vechii Curți domnești și pentru faptul ca aici au fost unși aproape toți domnii Moldovei, de la Despot Vodă până la Grigore Alexandru Ghica, bisericii i s-a spus „Sfântul Nicolae-Domnesc”, spre a o deosebi de alte construcții cu același hram.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pentru o perioadă de câțiva ani (1677-1682), Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană.

Istoric

Ctitoria lui Ștefan cel Mare

Începând din secolul al XV-lea, domnitorii Moldovei au construit curți domnești în principalele orașe ale țării. Acolo locuia domnitorul când poposea la Iași. Curtea domnească din Iași este menționată documentar pentru prima dată într-un document din 8 octombrie 1434.

Orașul Iași a început să se dezvolte în vremea domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care a refăcut curțile și a poruncit construirea unei biserici cu hramul „Sfântul Nicolae”, în preajma curții domnești, înspre est.

În zidul bisericii, în dreapta intrării, se află o placă cu următoarea pisanie în limba slavonă:

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, fiul Domnului Bogdan Voievod, a voit a zidi acest hram pentru pomenirea și ruga sfântului ierarh și făcător de minuni Nicolae și pentru sufletele adormiților bunic, părinți și frați ai noștri și pentru sănătatea domniei noastre și a copiilor noștri; pe care am și început a-l zidi în anul 6999 (1491) luna iunie 1, și s-a sfârșit în al 7000-lea (1492) luna august 10.”

În cronicile moldovenești există divergențe cu privire la anii construirii acestui lăcaș de cult. Grigore Ureche scrie în letopisețul său că biserica ar fi fost clădită de Ștefan după lupta cu turcii de la Cătlăbuga din 16 noiembrie 1485: Mai apoi, într-același an, Ștefan vodă, daca au scos vrăjmașii săi din țară și daca au răcitu vrémea și caii turcilor au slăbitu, au lovit pre Malcociu la Catlabuga, noemvrie 16, de au topit toată oastea turcească. Într-aceasta bucurie, daca s-au întorsu Ștefan vodă, au zidit bisérica pre numele sfântului Nicolae în târgul Iașiloru.

Această afirmație este contrazisă de Axinte Uricariul, în aceeași cronică, cu câteva rânduri mai jos, acesta trimițând cititorul la pisania de deasupra ușii de intrare în biserică, unde scrie că în anul 1491 au început lucrările la această biserică: Vă leato 6999 (1491).

Într-acesta an să știi cetitoriule că au zidit Ștefan vodă bisérica lui sfeti Nicolae din târgul Iașii; de nu crezi, caută la vă leatul ce scrie deasupra ușii biséricii, iară nu cum scrie înapoi.

După mutarea la Iași a capitalei țării, în această biserică au fost miruiți, după stilul ungerii împăraților bizantini, și încoronați aproape toți domnitorii Moldovei, fiind considerată ca biserică domnească. Dimitrie Cantemir descrie acest obicei în lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae (1714-1716).

La o milă de Iași, alaiul domnitorului nou-ales era întâmpinat de caimacamii puși de el, prin scrisoare de la Constantinopol, împreună cu boieri, oșteni și târgoveți, după care intra cu pompă în oraș și se oprea în curtea Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc”, unde descăleca.

În fața ușii bisericii, mitropolitul îl întâmpina cu două lumânări mari, îl tămâia cu o cățuie și îi dădea să sărute crucea și evanghelia, după care era condus în biserică. Domnul pășea până la altar, îngenunchea în fața ușilor împărătești, iar mitropolitul îi punea patrafirul pe cap și citea cu glas tare rugăciunea pentru înscăunarea domnilor drept-credincioși, ungându-i fruntea cu Sfântul Mir.

După această ceremonie, domnul se ridica în picioare și intra în altar unde săruta Sfânta Masă și icoanele. Se ducea apoi în mijlocul bisericii unde mitropolitul îi punea pe cap o coroană de aur împodobită cu pietre scumpe, în timp ce psalții cântau „Axion estin” („Cuvine-se cu adevărat”), îl apuca de brațul drept, iar postelnicul de brațul stâng și îl urcau pe tronul domnesc cu trei trepte, care se afla în partea dreaptă a bisericii.

În această vreme, în jurul cetății erau trase câteva salve de tun. Odată ce se sfârșea slujba religioasă, domnitorul era înveșmântat în tinda bisericii cu straie domnești, după care ieșea din biserică. Ajuns în curte, el încăleca pe cal și se ducea la curtea domnească, însoțit de mitropolit și de boierii din Sfatul Domnesc, unde se urca pe tronul domnesc din sala sfatului, iar boierii se așezau pe scaunele lor, după rânduială.

Printre domnitorii care au fost unși în Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, cronicile îi amintesc pe următorii: Gheorghe Ștefan (1653, 1653-1658), Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711) [10], Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741, 1747-1748) și Constantin Mavrocordat (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769-1769). Ultimul domnitor care a fost uns în acest lăcaș de cult a fost Grigore Alexandru Ghica (1849-1856), la 2 octombrie 1849. Înainte de a participa la alegerea mitropoliților Moldovei, membrii Sfatului Domnesc veneau aici pentru a asculta liturghia.

De asemenea, aici se desfășurau principale ceremonii religioase ale Curții domnești cu prilejul sătbătorilor de Crăciu, Anul Nou, Bobotează și Paști.

În secolul al XVI-lea, probabil în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568), bisericii i-a fost adăugat un pridvor având deasupra sa o clopotniță de piatră. Călătorul rus Trifon Korobeinikov care a vizitat orașul Iași în 1593, consemna existența în oraș a peste zece biserici de piatră și de lemn, dintre care de catedrală slujește biserica Sf. Neculai făcătorul de minuni, mai mare și mai înaltă decât decât biserica Sf. Neculai-Gostuneanul.

Tot el menționează existența pridvorului cu o clopotniță deasupra sa, precum și faptul că biserica era pictată și în exterior. Specialiștii susțin că pictura exterioară pe care a văzut-o călătorul rus se referă la sfinții pictați în ocnițele bisericii.

În decursul timpului, Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” a suferit avarii provocate de incendii și cutremure, fiind reparată în mai multe rânduri. Unii cercetători presupun că prima reparație a fost făcută după invazia turcilor din 1538, când este posibil ca lăcașul de cult să fi suferit ceva stricăciuni.

Alte stricăciuni au fost provocate probabil de focul pus de tătari în 1650, când, după relatările lui Miron Costin, (…) au arsŭ atuncea tot orașul. Unde și unde au rămas câte o dugheniță. Curtea cea domnească, casele boierilor și tot orașul într-o mică de ceas cenușe au stătutŭ (…).

Biserica a fost profanată în perioada 20-28 iulie 1672, cu prilejul trecerii prin Iași a sultanului Mehmed al IV-lea în drumul său spre Camenița, când a fost transformată temporar în moschee. În următorii trei ani, lăcașul de cult a rămas închis până la urcarea pe tron a domnitorului Antonie Ruset (1675-1678), când a fost resfințită.

Cu privire la aceste evenimente, cronicarul Ion Neculce a relatat următoarele: Dzic atunce să fie strigat și hogea în clopotniță la Sfete Neculaiu, ș-au stătut beserica pecetluită păn’ la vinirea cu domnia lui Antonie-vodă.

Mănăstirea „Sf. Nicolae Domnesc” – focar de cultură românească

Tiparnița mitropolitului Dosoftei

Mitropolitul Dosoftei Barilă (1671-1674, 1675-1686) i-a scris boierului Nicolae Milescu, aflat în slujba țarului Feodor al III-lea, cerându-i să intervină pe lângă patriarhul Ioachim Savelov al Moscovei pentru a-i procura o mașină tipografică. La 15 august 1679, el îi scria direct patriarhului, scrisoarea sa fiindu-i dusă de boierul Ionașco Bilevici, agent al domnitorului pe lângă țar.

Ca urmare, la începutul anului 1680, Ionașco Bilevici a dus în Moldova mașina tipografică, iar mitropolitul Dosoftei a instalat-o într-o clădire din incinta mănăstirii „Sf. Nicolae Domnesc”. În această tipografie au apărut cărți în limba română, printre care:

• Molitălvnic de-nțeles (1680) având, după prefață, un Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
• Viața și petrecerea sfinților în patru volume (1682-1686) – lucrare de compilație scrisă de Dosoftei, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) și slave;
• Parimiile preste an (1683) – tradusă de Dosoftei;
• Dumnezeiasca Liturghie (ed. a II-a, 1683);
• Octoihul (1683).

Între anii 1687 și 1693 nu s-a mai tipărit aici nicio carte, dar în 1697 a apărut Tâlcuirea evangheliei, în traducere românească realizată de Ieremia Cacavella, profesorul lui Dimitrie Cantemir.

Abia în anul 1753, mitropolitul Iacov Putneanul (1750-1760) a reînființat tipografia mitropolitană, dar nu în incinta Mănăstirii „Sf. Nicolae Domnesc”, ci în clădirile din curtea actualei mitropolii.

Școala de la Sf. Nicolae

În a treia domnie a lui Constantin Mavrocordat (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769-1769), mitropolitul Nechifor al Moldovei deschidea la 7 iulie 1749 școli românești cu un caracter elementar pe lângă bisericile Sf. Nicolae, Sf. Vineri și Sf. Sava, puse, toate trei, sub supravegherea unui preot.

Aici puteau învăța și copiii orășenilor și, poate, ai unor țărani liberi, școlile având un caracter religios. Această școală a fost reorganizată de mitropolitul Iacov Putneanul (1750-1760), devenind una dintre cele mai renumite instituții de învățământ din Moldova, alături de școlile de la mănăstirile Neamț, Putna și Sf. Sava.

Celelalte școli au fost reunite, după 1762, într-un local construit lângă Mitropolie, dar se pare că școala de la Sf. Nicolae a continuat să funcționeze până în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

În 1776, domnitorul Grigore Ghica al III-lea (1764-1767, 1774-1777) a plasat școala moldovenească de la „Sf. Nicolae Domnesc” sub controlul Epitropiei Școlilor, care urma să plătească și salariile profesorilor.

Aici au predat ca profesori Gheorghe Evloghie (care a redactat în 1766 o trătadie … cu osăbite regule asupra gramaticii în limba daco-română și a tradus un mare număr de documente din limba slavonă în limba română) și Ion Alboteanu (fost elev al lui Anton de Marki la școala preparandă din Cernăuți).

După documente, în 1814 activau aici trei profesori care predau scrisul, cititul, aritmetica, elemente de teologie și muzica bisericească.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Gheorghe Asachi scria că Școala de la Biserica Sf. Nicolae Domnesc, tupilată sub zidul ce înconjura biserica, era singura școală românească din Iași și se susținea din milostenie.

Necropolă domnească

În interior, lângă paraclisul Sf. Varvara, se afla mormântul pregătit pentru sine de domnitorul Antonie Ruset (1675-1678). Acesta nu a putut fi înmormântat acolo, deoarece a murit la Constantinopol.

În anul 1693, domnitorul Constantin Cantemir (1685-1693) a fost înmormântat în gropnița pe care și-o pregătise Antonie Ruset în această biserică, slujba religioasă fiind celebrată de patriarhii Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei și de un reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului.

Acest eveniment este consemnat în cronica lui Ion Neculce: Scos-au oasăle lui Cantemir-vodă, boiarii cei mari, afară, supt cortu, în ogrăjoara cea mică la curte domnească. Și l-au ținut trei dzile, pîn’ l-au grijit, ș-apoi l-au dus la Sfete Neculaiu de l-au îngropat în gropnița lui Antonie-vodă.

Și s-au tîmplat atunce la prohodul lui 4 patrierhi, unul de Erusalim și altul de Antiohie și altul de Alicsăndrie și unul mazîl de Țarigrad, Iacob. Ș-au domnit puțin, nu deplin 8 anii, și ș-au plătit și el datorie după obiceiul acestei lumii.

În perioada 1705-1706, în timpul celei de-a doua domnii, Antioh Cantemir (1695-1700, 1705-1707) a refăcut Mănăstirea Mera (astăzi în județul Vrancea), ctitoria tatălui său din 1686, după care a mutat acolo osemintele lui Constantin Cantemir.

Obiecte de patrimoniu

Fiind biserică domnească, ea a fost înzestrată în decursul timpului cu multe obiecte de cult valoroase. Toate cărțile și obiectele de cult dăruite de Ștefan cel Mare s-au pierdut. Printre obiectele de valoare care s-au aflat în patrimoniul bisericii sunt de menționat următoarele:

• o Evanghelie scrisă de mână pe pergament și îmbrăcată în argint. Aceasta a fost donată în 1502 de Ștefan cel Mare Bisericii „Sf. Ioan” din Piatra Neamț. Pe una din pagini se află o notă în limba slavonă tradusă de arhiereul Filaret Scriban astfel: Binecredinciosul Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, din dragoste către cuvântul lui Iisus Hristos, din râvnă și sârguință, au dat de s-au scris și s-au ferecat acest Tetraevanghel. Și l-au dat pentru pomenirea sa și a doamnei sale Maria, și a fiilor lor, la biserica curții lor, care este pe Bistrița, unde este hramul Nașterea cinstitului și slăvitului prooroc Ioan. În anul domniei noastre al 46-lea. Și s-au săvârșit cu mâna mult păcătosului ieromonah Spiridon din Mănăstirea Putna, anul 7010 aprilie 23.[6] Această evanghelie este păstrată în prezent la Muzeul Național de Artă al României.
• două sfeșnice de bronz masiv, înalte de 1,72 m, donate de Antonie Ruset. Acestea sunt decorate în stilul Renașterii italiene, având stema Moldovei pe bulbul din mijloc și în jurul ei următoarea inscripție: Antonie Ruset voevoda i gospodzu.
• un chivot de argint aurit, de forma unei bisericuțe cu trei turnulețe, având sculptată pe el stema Moldovei. Acest obiect a fost dăruit de Antonie Ruset în 1678, având următoarea inscripție în limba română cu caractere chirilice: Acest sfânt chivot l-au făcut Io Antonie Ruset Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei. Și l-a dat la Sfânta Mitropolie unde este hramul Sfântul Nicolae, în Iași (veleat) 7186 și de la Hristos 1678.
• o cristelniță de argint donată de Antonie Ruset în 1678, având sculptată pe ea stema Moldovei, precum și următoarea inscripție în limba română cu caractere chirilice: Această cristelniță datu-o-au Antonie Ruset Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Țări Moldovei, la Sfânta Mitropolie unde iaste hramul Sti. Nicolae, în Iași, pentru pomana sa. V(ă)leat 7186, iar de la Hristos 1678, luna martie 24 zile. Cristelnița este păstrată în prezent la Muzeul Național de Artă al României.
• un panaghiar lucrat în lemn și ferecat în argint aurit, dăruit de Antonie Ruset la 8 aprilie 1678. Pe îmbrăcămintea metalică se află săpată următoarea inscripție în limba slavonă: Cinstitorului și de Hristos iubitorului Io Antonie Ruset Voievod, în anul 7186 luna aprilie 8.
• un aer din catifea brodat cu fire de aur
• o coroană de argint aurit de la o icoană a Maicii Domnului, cu o inscripție în limba română: Această coroană la chipul Maicii Domnului au făcut-o Andrei și Ilie, fii lui Neculaiu cupețu și cu maica lor Ștefana, întru a lor pomenire și a neamului lor, v(ă)l(ea)t 7258 fev(ruarie) 3.
• o coroană de argint aurit cu următoarea inscripție: Această sfântă coroană a făcut-o Anton Zlătaru pentru pomenirea sufletului său și a soției lui Catrina, l(ea)t 7270 oc 5 dni.
• un fragment din îmbrăcămintea unei icoane de argint, cu următoarele litere săpate: l(ea)t 7269 martu 17, Anton, Catrina.
• un vas de marmură, găurit la fund, unde se turna apa după botez, care a fost donat de geambașul Dima. El a fost văzut de episcopul Melchisedec în altarul „Sf. Ștefan”; înaltul ierarh a notat două inscripții cu caractere chirilice amplasate pe laturi diferite ale acestui vas: Leat 6984 (=1476), a bisericei lui Sfeti Neculai, ce sau făcut de Ștefan Vodă și Leat 1770 Mart 23, Dima Geambaș. În anii ’70 ai secolului al XX-lea, Nicolae Grigoraș scria că acest vas a fost distrus.
• o icoană a Sf. Mina, considerată făcătoare de minuni, la care se rugau mulți credincioși ieșeni pentru vindecarea de boli și izbăvirea de necazuri. După începerea lucrărilor de restaurare la biserică, această icoană a fost dusă de preotul paroh Gavriil Ursu în Casa cu arcade, unde fusese amenajat un paraclis.[70] După restaurarea bisericii, icoana a fost mutată la Biserica „Sf. Constantin și Elena” (filială a Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc”) și apoi la Biserica „Sf. Andrei”.
• două clopote vechi care au fost turnate din nou în anul 1817 se află acum în curtea Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”. Pe clopotul mai mare se află următoarea inscripție cu caractere chirilice: Acest clopot a besearicii sfântului ierarh Nicolae cel Mare din Iași sau înnoit de Preasfințitul Mitropolit Gavriil Calimachi, la anul 1774, iară acum stricândusă sau prefăcut de iznoavă în zilele Preasfințitului Mitropolit al Moldaviei Kirio Kirio Veniamin Costachi, prin oserdiia și agiutoriul Preacuviosului protosinghe(l) Kir Isaia și altor pravoslavnici creștini. Și sau lucrat în Sfânta Mitropolie, la anul 1817, oct(ombrie) 13 zile. Veniamin, mitropolit Moldaviei. Sfintul Ierarh Nicolae., la care s-a adăugat ulterior o inscripție cu caractere latine: Adus de la Iași de Patriarhul Justinian în anul 1954. Pe clopotul mai mic se află o altă inscripție cu caractere chirilice și anume: Acest clopot sau făcut din nou în zilile Prea Înălțatului Domn Io Scarlat Alecsandru Calimah V(oie)vod și a Prea osfințitului Mitropolit Kirio Kirio Veniamin Costachi, cu agiutoriul pravoslavnicilor creștini, întru cinst(irea) sfintului ierarh Nicolae, ce au fost Mitropolia veache, iar acum metoh. La anii dela H(risto)s 1817 iunie 30.