Un ansamblu cu o experiență artistică de peste trei decenii de activitate, cu prestigiul internațional dobândit prin mii de ore de repetiții, prin înregistrări, concerte memorabile și mai ales prin cele mai importante premii internaționale pentru cvartet – Marele Premiu pentru interpretare, Premiul Presei și Premiul Discului, la ediția din 1997 a Concursului de la Evian (Franța) –, Cvartetul AD LIBITUM este de multă vreme un „bun cultural” al Iașului, iubit și așteptat de pasionații de muzică.
Acum, la început de an, Cvartetul de coarde AD LIBITUM al Filarmonicii „Moldova” din Iași vă oferă un superb concert cameral.
Biletele se găsesc la Casa de bilete a instituției din str.”Cuza Vodă” nr.29.
Menționăm că vor fi respectate toate măsurile impuse de autorități privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2!
Relații la telefon: 0332 882 025