Numele de cod Oyneg Shabes
„În noiembrie 1940, la doar câteva zile după ce naziştii au închis 450.000 de evrei în ghetoul din Varşovia, a fost creată o grupare secretă alcătuită din jurnalişti, profesori şi lideri ai comunităţii, care a decis să lupte împotriva acestora. Condusă de istoricul Emanuel Ringelblum, cunoscută sub numele de cod Oyneg Shabes, gruparea clandestină a hotărât să înfrunte şi să învingă minciunile propagandei naziste, nu prin forţa armelor, ci cu stiloul şi hârtia. Povestea lor este acum adusă pentru prima oară pe ecran într-un film documentar scris, produs şi regizat de Roberta Grossman, având-o ca producător executiv pe Nancy Spielberg. Imagini rare din arhive se împletesc cu interviuri şi dramatizări, făcându-ne martori la viaţa unor curajoşi luptători din rezistenţă care şi-au înfruntat inamicul cu arma supremă, adevărul. Aceşti eroi au riscat totul pentru ca arhiva lor să supravieţuiască războiului, chiar dacă ei nu au reuşit. În anul 1999, arhivele Oyneg Shabes au intrat în patrimoniul UNESCO”, notează realizatorii.