Gheorghe Brăescu

Gheorghe Brăescu (n. 30 ianuarie 1871, Iași – d. 15 martie 1949, București) a fost un prozator și un comediograf român.

Biografie

Fiul lui Alexandru Brăescu și al Mariei. Este printre puținii militari din România care pe lângă arme s-au ocupat și de literatură. A avut o tinerețe aventuroasă, a fugit de acasă pentru a se înrola în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani. La întoarcere a urmat Academia militară, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată și a început să scrie literatură. În timpul primului război mondial a luat parte la campania din Transilvania, în 1916, și este rănit și i se amputează brațul drept. Este arestat și închis în lagărele germane de ofițeri din Straslund (pe insula Dänholm), Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), apoi este eliberat, revine în țară unde este trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.

Opera literară

În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și ascuțit spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică, creând o tipologie umană mult mai variată decât la autorii anteriori. Este de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor. Eugen Lovinescu era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale.

Volume publicate

Schițe:
Vine domnul și doamna general, 1919
Maiorul Boțan, 1921
Cum sunt ei, 1922
Schițe umoristice, 1922
Doi vulpoi, 1923
Schițe vesele, 1924
Nuvele, 1924
Un scos din pepeni, 1926
Schițe alese, 1927
Alte schițe vesele, 1928
La clubul decavaților, 1929

Romane:
Moș Belea, 1927
Conașii, 1935
Primii și ultimii pași, 1939
Margot, 1942

Teatru:
Ministrul, 1941-1942

Memorialistică:
Amintiri, 1937

Diverse:
Educațiunea socială a națiunii armate, 1914