Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

„Ziua decisivă”

ianuarie 22, 2018 @ 6:00 pm - 8:00 pm

Darkest Hour. Ziua decisivă, un film cu 27 de premii câștigate și 52 de nominalizări, dintre care un premiu Golden Globes, USA 2018 pentru Cea mai bună performanță a unui actor într-o dramă, obținut de actorul principal, Gary Oldman.

Drama pune sub lupă deciziile importante și curajoase făcute de Winston Churchill care au schimbat cursul istoriei.

La începutul celui de-al doilea război mondial, când capitularea Franței era iminentă, Marea Britanie are de luat o decizie care va schimba soarta acestui război. Fiindcă forțele naziste păreau de neoprit, iar armata aliată era încolțită pe plajele din Dunkirk, soarta Europei occidentale se află în mâinile nou-numitului prim-ministru britanic, Winston Churchill (interpretat de Gary Oldman).

Acesta duce o luptă pe două fronturi – pe cel intern, trebuie să facă față mașinațiunilor rivalilor săi politici, iar pe plan extern are de luat decizia de a duce negocieri de armistițiu cu Hitler, salvând, astfel, națiunea britanică de costul unui război, sau de a merge înainte cu războiul, deși acesta pare deja pierdut.

Regizat de Joe Wright, filmul este povestea dramatică și impresionantă a celor patru săptămâni din 1940, în care curajul lui Churchill de a-și asuma poziția de lider adevărat a schimbat cursul istoriei lumii.

Details

Date:
ianuarie 22, 2018
Time:
6:00 pm - 8:00 pm
Event Category:

Venue

Ateneul din Iasi
str. Ion Creangă nr. 14
Iasi, 700321 România
+ Google Map
Phone
0744652662 / 0751127741
View Venue Website