Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Visinescu, tortionarul uitat. Inchisoarea, crimele, procesul

februarie 22, 2018 @ 5:00 pm - 7:30 pm

Free

Joi, 22 februarie, de la ora 17:00, Editura Polirom vă invită în Sala „B.P. Hasdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi la o întîlnire cu istoricul Andrei Muraru, urmată de o discuţie pornind de la cel mai recent volum al său, Vişinescu, torţionarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul, apărut recent în colecţia „Historia” a editurii, cu o prefaţă de Dennis Deletant, disponibil şi în ediţie digitală.

Invitaţi, alături de autor:
Dr. Cătălina Mihalache, c.s.III, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi
Prof. univ. dr. Lucian Leuştean, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Moderator:
Director editorial Adrian Şerban, Editura Polirom

Despre volum:

„Procesul intentat lui Alexandru Vişinescu a fost unul remarcabil întrucît se întîmpla pentru prima dată în istoria justiţiei din România ca acuzaţia de crime împotriva umanităţii comise în timpul regimului comunist să fie îndreptată împotriva unui fost comandant de închisoare.

Însemnătatea cazului provine totodată şi din faptul că acuzaţiile au avut la bază cercetările neobosite ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, sub conducerea dr. Andrei Muraru.

Verdictul a fost dovada că Revoluţia din 1989 i-a oferit societăţii româneşti şansa de a îmbrăţişa valorile democraţiei occidentale, valori care se bazează implicit pe ideea că natura umană caută să cultive demnitatea intrinsecă a individului, nu să o distrugă, aşa cum a încercat să facă Alexandru Vişinescu şi cum demonstrează paginile acestei cărţi.” (Dennis Deletant)

„Povestea dosarului Vişinescu, relatată profesionist de Andrei Muraru, nu are cinismul exuberant al unui roman de aventuri, dar are dramatismul etic al oricărei bătălii pentru Justiţie şi Memorie.

Alexandru Vişinescu era răul anonim din vecinătatea noastră, ascuns sub un nume ce nu spunea nimic pentru milioane de români şi sub un renume a cărui rezonanţă terorizase sute de oameni ce-i trecuseră prin faţă, în închisorile stalinismului românesc.

Vişinescu era unul dintre torţionarii zeloşi ai utopiei comuniste, făcut din aluatul din care se plămădesc instrumentele tuturor totalitarismelor şi purtătorii de bîtă ai tuturor dictatorilor. Avînd conştiinţa anesteziată prin scuza că «doar am executat ordine», răsplătit printr-o pensie mare, printr-o Justiţie complice ani de-a rîndul şi devenit inofensiv tocmai prin trecerea anilor, Vişinescu trăia liniştit şi banal, în bula confortabilă a uitării generale.

Pînă într-o zi, cînd – graţie unor cercetători tineri, precum Andrei Muraru şi colegii săi – Istoria l-a ajuns din urmă.” (Adrian Cioroianu)

Despre autor:

Andrei Muraru (n. 1982, Iaşi) a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (2005), unde şi a susţinut şi doctoratul (2011) despre procesele postbelice ale criminalilor de război. A fost preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (2012 2014), calitate în care a demarat campania de aducere în faţa justiţiei a foştilor responsabili din aparatul comunist de represiune.

În perioada 2006 2009 a fost consilier la Cancelaria Prim ministrului şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost bursier la Aristotle University of Thessaloniki (2004 2005), New Europe College (2009 2010) şi United States Holocaust Memorial Museum, Washington DC (2010 2011). A publicat numeroase studii în reviste de specialitate şi lucrări colective.

Este coordonator al volumului Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945 1967) (Editura Polirom, 2008) şi coautor al primului manual despre dictatura comunistă, O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu (Editura Polirom, 2008; ediţia a II a, 2009; ediţia a III a, 2014).

De asemenea, a participat la numeroase conferinţe internaţionale, a susţinut prelegeri şi are frecvent contribuţii pe teme de istorie recentă. A fost decorat de M.S. Regele Mihai pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (2015). Din decembrie 2014 este Consilier al Preşedintelui României.

Detalii

Dată:
februarie 22, 2018
Oră:
5:00 pm - 7:30 pm
Cost:
Free
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Editura Polirom
Telefon
0232 214100
Email
office@polirom.ro
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”
Strada Păcurari 4
Iași, 700511 România
+ Hartă Google
Telefon
0232 264245
Vezi site-ul web Loc de desfășurare