Elevii clasei de canto-popular, coordonată de profesor Claudia Martinică, vor încânta publicul cu vocile lor iar maestrul Marinică Botea împreună cu tânărul naist Sergiu Tănase, vor interpreta cele mai cunoscute melodii din folclorul românesc. Spectacolul va fi moderat de Bianca Martinică.
Ansamblul s-a impus încă de la începuturile sale în viața cultural-artistică a județului Iași, precum și a întregii țări, obținând cele mai mari distincții la concursurile și festivalurile locale, naționale și internaționale la care a luat parte. A susținut peste 2000 de spectacole pe marile scene ale lumii, obținând reale succese în cadrul turneelor și festivalurilor internaționale de folclor.
De-a lungul timpului, în cadrul ansamblului au fost organizate spectacole în colaborare cu soliști de referință a muzicii populare românești, amintindu-i aici pe Sofia Vicoveanca, Angela Moldovan, Laura Lavric, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ștefan Pintilie, Nicolae Hlib și mulți alții. În prezent, la cârma ansamblului este Mihaela Cojocaru, coregraf, și Maestrul Marinică Botea, cu o activitate de peste 40 ani. Pentru că încurajează tinerele talente, dirijorul cântă alături de tânărul naist Sergiu Tănase, elev al Liceului de Arte ”Octav Băncilă” din Iași.
Prin participarea gratuită la cursurile și seminariile semestriale de dans popular organizate de ansamblu poți deveini membrul clubului.