Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Programul Cinematografului Ateneu în perioada 3-7 februarie 2020

februarie 3 - februarie 7

Lei12 – Lei40

Programul Cinematografului Ateneu în perioada 3-7 februarie 2020

În perioada 3-7 februarie 2020, Cinema Ateneu vă invită la Saptămâna Filmelor de Oscar! Cinefilii vor putea viziona câteva dintre filmele nominalizate anul acesta la Oscar 2020.

Săptămâna începe cu Parazit/Parasite, comedia neagră cu accente de thriller, ce descrie violența generată de inegalitățile sociale. Filmul a fost recompensat cu premii pentru cel mai bun regizor și cel mai bun montaj și este nominalizat la şase premii Oscar.

Primul film al regizorului, scenaristului și actorului Ladj Ly, Mizerabilii/Les misérable, este nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin. Povestea este inspirată din revoltele anului 2005 din Paris și prezintă o perspectivă provocatoare a sărăciei și violențelor de la periferia capitalei Franței.

Durere și glorie, filmul regizorului spaniol Pedro Almodóvar, i-a adus lui Antonio Banderas premiul pentru interpretare masculină la Cannes 2019, dar și o nominalizare la Oscar 2020, pentru cel mai bun actor în rol principal.

Tot săptămâna viitoare, va rula și lungmetrajul lui Xavier Dolan, Matthias și Maxime și documentarul în regia lui Alexis Cahill, Maria, Regina României.

Joi, 6 februarie 2020, Cinema Ateneu găzduiește transmisiunea live a spectacolului de balet romantic Giselle, de la Palais Garnier – Opera Națională din Paris.

În premieră, în format digital 4K, va fi proiectat filmul Balanța, în regia lui Lucian Pintilie. De la momentul lansării în sălile de cinema (1992), filmul a înregistrat un număr impresionant de spectatori în ţară și a fost difuzat în Europa şi pe continentul american.

 

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

3 februarie 2020

Ora 18.00 – „Matthias & Maxime” – (regia Xavier Dolan) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani

Ora 20.00 – „Parazit” – Parasite – (regia Bong Jonn Ho) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani – Film nominalizat la Oscar 2020

5 februarie 2020

Ora 18.00 – „Maria, Regina României” – (regia Alexis Cahill) – AP 12

Ora 20.00 – „Mizerabilii” – Les misérable – (regia Ladj Ly) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani – Film nominalizat la Oscar 2020

6 februarie 2020

Ora 20.00 – „Giselle” – (regia Jean Coralli, Jules Perrot) – Spectacol de balet transmis în direct de la Palais Garnier (Opera Națională din Paris) – PREMIERĂ

7 februarie 2020

Ora 18.00 – „Balanța” – (regia Lucian Pintilie) –  AP 12 – Versiune restaurată 4 K – PREMIERĂ

Ora 20.00 – „Durere și glorie” – Dolor y gloria (regia Pedro Almodóvar) – N15 – Nerecomandat sub 15 ani – Film nominalizat la Oscar 2020

 

 

„Matthias și Maxime”

Regia: Xavier Dolan

Cu: Gabriel D’Almeida Freitas, Xavier Dolan, Pier-Luc Funk, Samuel Gauthier, Antoine Pilon

Gen film: Dramă

Durată: 119 minute

 

„Matthias et Maxime” a făcut parte din Competiția Oficială Cannes 2019.

Doi prieteni din copilărie se sărută pentru filmările unui scurtmetraj de amatori. În urma acestui sărut aparent inofensiv, apare o îndoială care îi macină, iar cei doi băieți sunt nevoiți să se confrunte cu propriile preferințe, bulversându-și cercul social și, foarte curând, și viețile.

 

„Parazit”

Regia: Bong Joon Ho

Cu: Kang-ho Song, Sun-kyun Lee, Woo-sik Choi, Yeo-Jeong Jo

Gen film: Comedie, Dramă

Durată: 132 minute

 

Parazit/Parasite”, câștigător al trofeului Palme d’Or în 2019 la Festivalului de Film de la Cannes, care a întrunit atât ovațiile juriului, cât și ale criticilor și publicului, este primul film sud-coreean care primește această distincție.

Membrii familiei lui Ki-Taek au o relație apropiată, dar toți patru sunt șomeri. Într-o zi, fiul cel mare, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru un post de meditator și bine plătit de o familie bogată. În speranța unui venit constant pentru familia sa, Ki-woo se îndreaptă spre casa familiei Park pentru un interviu. Ajuns acolo, o întâlnește pe Yeon-kyo, frumoasa moștenitoare a acestui imperiu. În urma acestei prime întâlniri între două familii și două lumi total opuse, membrii lor se trezesc în mijlocul unor situații incontrolabile.

 

„Maria, Regina României”

Regia: Alexis Sweet Cahill

Cu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni

Gen film: Dramă

Durată: 110 minute

Un film cât o istorie, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial. Măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a țării este extrem de controversată.

În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare.

 

„Mizerabilii”

Regia: Ladj Ly

Cu: Damien Bonnard, Alexis Manenti, Djibril Zonga, Issa Perica

Gen film: Crimă, Dramă

Durată: 102 minute

Stephane, proaspăt mutat din Cherbourg, se alătură brigăzii anti-criminalitate din Montfermeil, într-un cartier problematic din suburbiile Parisului, locul unde se petrece, de altfel, și acțiunea romanului „Mizerabilii”, scris de Victor Hugo. Fâcând echipă cu Chris și Gwada, colegii săi mult mai experimentați, Stephane descoperă rapid tensiunile dintre diferitele bande care domină cartierul. Când o operațiune de arestare scapă de sub control, o dronă filmează toate mișcările pe care le fac polițiștii.

 

„Balanța”

Regia: Lucian Pintilie

Cu: Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu

Gen film: Comedie, Dramă

Durată: 105 minute

 „Balanța” este prima producție românească restaurată în format digital 4K de către Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale.

București, anul 1988. Nela, o tânără profesoară, are grijă de tatăl ei, fost colonel în Securitate, acum pe moarte. El vrea ca trupul său să fie folosit pentru cercetări medicale, dar Universitatea refuză, din moment ce frigiderele sale sunt stricate.

Nela pleacă în provincie, unde a fost repartizată la o școală. Îl întâlnește pe Mitică, un doctor la spitalul local care, ca și ea, nu acceptă compromisurile și e plin de visuri și optimism. Cei doi îi deranjează pe toți cei din jur cu atitudinea lor dar vor reuși să facă față provocărilor vieții, de parcă ar fi fost atinși de grația divină…

„Pentru Lucian Pintilie este un pariu câștigat. Regizorul a recurs la formula unui cinema direct, fără ornamente formale, cu episoade trepidante și umoristice, cu o narațiune de o admirabilă cursivitate.” – Dana Duma – 1992 (Cinema)

 

„Durere și glorie”

Regia: Pedro Almodóvar

Cu: Antonio Banderas, Asier Etxeandia, Leonardo Sbaraglia, Nora Navas

Gen film: Dramă

Durată: 113 minute

Filmul vorbeşte despre o serie de reîntâlniri ale regizorului Salvador Mallo, a cărui sănătate e tot mai şubredă. Unele reîntâlniri au loc în realitate, altele doar în amintire: copilăria petrecută în anii ’60, trezirea dorinţei sexuale, prima iubire adultă în Madrid, chinul despărţirii când sentimentele erau mai mult decât intense, cu scrisul drept unică terapie pentru a uita ceea ce era de neuitat.

Durere şi glorie vorbeşte despre actul creator, despre dificultatea separării lui de viaţa autorului şi despre patimile care îi dau sens şi speranţă. În recuperarea trecutului, Salvador descoperă nevoia disperată de a-l repovesti şi în această nevoie îşi găseşte salvarea.

 

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet spectacol balet – Giselle: 40 lei

Detalii pe:

Facebook: Cinema Iași

Site-ul www.cinemaiasi.ro

Detalii

Începere:
februarie 3
Se termină:
februarie 7
Preţ:
Lei12 – Lei40
Eveniment Categories:
,

Organizator

Ateneul din Iași
Telefon:
0332 408966
Email:
office@ateneuiasi.ro
Sit web:
http://ateneuiasi.ro/

Loc de întâlnire

Ateneul din Iasi
str. Ion Creangă nr. 14
Iasi, 700321 România
+ Harta Google
Telefon:
0744652662 / 0751127741
Sit web:
www.ateneuiasi.ro