Într-o zi un rinocer stătea pe o bancă. Acum era bine. “Sunt proaspăt lipit” își spunea. Ca o zgardă argintie îi stătea lipiciul uscat. “Înainte nu eram cu capul pe umeri?”
Și-apoi, deodată
Apăru o fată
În palme l-a luat
Era cu un ochi loial și unul lăcrimat
Întors peste umăr o priveam
Și oricât de mult îmi doream
Să redevină viitoare
Eram devenit depărtare
Rinocerul nostru, văzându-și de lungul cornului, își zise atunci cu ochii cruciș “Parcă e mai potrivit acest corn ușor tocit”
Regia Ovidiu: Ivan
Scenografia: Titus Ivan
Concept grafic: George Ivan