Joi, 5 octombrie 2017, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi organizează conferința cu tema „Muzica mea – itinerarii, anotimpuri, sonorități”, susținută de compozitorul și dirijorul Sabin Pautza. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Achim Stoia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, corpul D, str. Costache Negruzzi nr. 7-9, cu începere de la ora 17:00.
Conferința este cea de-a patra din seria intitulată OPERA OMNIA. AUTOPORTRETE COMPONISTICE, coordonată de prof. univ. dr. Gheorghe Duțică. Proiectul vizează cunoaşterea şi promovarea în mediul cultural ieşean a unora dintre cele mai importante personalităţi ale elitei componistice contemporane, din ţară şi din străinătate, dintre care îi amintim pe: Adrian Pop, Dan Dediu, Nicolae Brânduș, Doina Rotaru, Octavian Nemescu, Viorel Munteanu ș.a.