Textul cunoscutului dramaturg Alina Nelega s-a focalizat pe acţiuni și personaje care vor plimba imaginaţia spectatorilor prin două lumi contrastante, dar la fel de interesante – spaţiul interstelar şi lumea de la firul ierbii, oferind publicului o adevărată provocare de fantezie.
„Copil fiind, vara, la bunici, jocul preferat era să alerg prin pădure, să urc în stejarul unde-mi făcusem un punct de observare a cerului. Îmi imaginam cât de mare poate fi casa stelelor, ce fac ele ziua, unde se duc şi de unde vin noaptea, când se înghesuie pe bolta cerească. Jocul meu devenea foarte spectaculos, le-am dat nume şi am rămas prieteni. Spectacolul de-acum este o provocare la imaginaţie pentru fiecare spectator”, precizează Gavril Cadariu.