Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Inca o veste napraznica indoliaza Teatrul Romanesc de Revista! Odihneste-te in pace, CRISTINA STAMATE

noiembrie 27, 2017

Motto-ul dupa care se ghida in viata actrita si omul ce a fost Cristina Stamate era: „Merită să iubim oamenii şi atunci când ei nu ne iubesc. Mie îmi pasă!” .Despre singuratate aceasta spunea „Am învăţat că ne naştem, trăim şi murim singuri. Pentru asta m-am educat să nu jelesc niciodată dacă sunt singură, să nu mă apese singurătatea. Am învăţat că nu trebuie să disper în nicio secundă a vieţii mele, să nu cred că drumurile se închid pentru totdeauna“.

„O lovitură după alta şi cred că numai publicul o să poată să ne scoată din starea asta ca sa putem să trecem peste. M-am săturat, îl rog pe Dumnezeu să se oprească pentru că nu mai rezistăm. Cristina a fost o mare actriţă, am jucat cu ea“, a declarat actorul Alexandru Arşinel si a făcut referire şi la starea precară de sănătate a Cristinei Stamate din ultimii ani. „De vreo doi ani, durerile au pus stăpânire pe ea.

Un om şi o actriţă deosebită. Cristina era o sufletistă cum nu există. Unele jeguri, unele jigodii au năvălit peste mine când am făcut transplantul, iar ea a sărit în apărarea mea spunând că şi eu am dreptul la viaţă ca toţi oamenii de pe stradă. Era foarte, foarte corectă“, a mai spus Alexandru Arşinel. „Nu ştiu cum de i-a luat Dumnezeu puterile, pentru că ea era de neoprit“, a adăugat actorul.

Cristina Stamate a murit luni dimineaţă la vârsta de 71 de ani.

Plină de umor şi îndrăgită de public, Cristina Stamate juca de aproape 50 de ani la Teatrul de Revistă. Actriţa era internată de câteva zile la secţia de Reanimare a Spitalului Floreasca din Capitală. Actriţa Cristina Stamate suferea de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică, afecţiuni grave ale inimii.

În 2015, la numai două luni dupa ce a suferit o operaţie pe cord deschis, actriţa a decis să revină pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, în spectacolul „Vivat Revista”, în regia lui Cezar Ghioca.

A fost dorinta actriţei să joace din nou şi cât mai repede, din dragoste faţă de meserie. Ea a trecut prin trei operaţii de by-pass aorto-coronarian şi i s-a montat o proteză la valva mitrală. „Eu cred că viaţa e foarte comică. Te apucă şi râsul când vezi ce se întâmplă în jur.

E plină de umor, e un joc de-a râsul plânsul, din care eu găsesc mai ales motivele de râs. Eu cred, de altfel, că umorul ne e specific nouă, ca neam. Avem mişto-ul în sânge. Atu-ul meu este că eu am umor şi în viaţa de zi cu zi, nu doar pe scenă. Oricât de neagră ar fi viaţa, tot găsesc de ce să fac haz.

N-aş suporta să mă afişez în faţa altora deprimată şi plângăcioasă. E sub demnitatea mea. Asta e diferenţa între englezi, să zicem, şi români. Englezii se salută cu „Ce mai faci?”. „Bine!”, românii cu „Ce mai faci?”. „Pai uite, mi s-a spart ţeava de la bucătărie, m-a înşelat bărbatul, am uitat mâncarea pe foc!”, declara Cristina Stamate.

Detalii

Dată:
noiembrie 27, 2017
Eveniment Category: