Universul fabulos cu care ne-au obișnuit studiourile Illuminations Entertainment, producătorii filmelor Despicable Me, Minions, îl regăsim și în filmul Hai să cântăm / Sing, o poveste despre ambiție, schimbare, îmbinată cu mult optimism și bună dispoziție. Filmul a fost distins cu două premii și a avut 22 de nominalizări dintre care 2 nominalizări pentru Globul de Aur.
Acțiunea lungmetrajului are la bază intenția lui Buster Moon, un koala stilat, de a-și salva teatrul care a trecut cu mult de zilele sale glorioase. Astfel, ajunge la concluzia că un concurs muzical este cea mai bună soluție.
Deși este prezentată o lume colorată, ludică, personajele ce îi aparțin întruchipează tipologii umane, conturate precis, cu puncte tari și slabe. Astfel, în finală ajung cinci concurenţi: un şoarece iubitor de jazz (Seth MacFarlane), al cărui discurs este la fel de isteţ precum trucurile sale, o adolescentă elefant timidă, cu o voce minunată, dar cu trac (Tori Kelly), o mama epuizată a 25 de purceluşi (Reese Witherspoon), care visa în adolescenţă la o carieră muzicală, o gorilă, fiu de gangster (Taron Egerton), dornic să se lase în urmă moştenirea necinstită a familiei şi un porc spinos, fan punk rock (Scarlett Johansson), care visează la o carieră solo după ce a fost dată afară de colegii de trupă şi părăsită de arogantul său partener.