Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Baia mare este noua capitală a tineretului din România

noiembrie 13, 2017

Ceremonia de decernare a titlului a avut loc sâmbătă, 11 noiembrie a.c., la Gala Tineretului din România, în cadrul Summitului Tinerilor. Evenimentul a fost găzduit de Bacău, actuala Capitală a Tineretului din România.

În prezent, programul național Capitala Tineretului din România se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, recunoaștere care confirmă valoarea acestui concept.

„Ne bucurăm că Baia Mare a fost aleasă următoarea Capitală a Tineretului din România cu #UTurn, conceptul ales de noi. Acest titlu nu este al nostru, ci al tinerilor din Baia Mare și din România. Ne vedem anul viitor la Baia Mare, Capitala Tineretului din România 2018-2019”, declară Daniel Orza, reprezentant Baia Mare, Capitala Tineretului din România.

Baia Mare îşi va desfăşura mandatul în perioada 2 mai 2018 – 1 mai 2019. Pe lângă titlul de Capitala Tineretului din România, Baia Mare a câştigat şi premiul în valoare de 50.000 de Euro, oferit de Banca Comercială Română, co-inițiator al programului național Capitala Tineretului din România, constând în promovare Google. Aceste premii reprezintă un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de orașul câștigător al titlului, dar și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.

#UTurn, conceptul prezentat de Baia Mare, își propune să testeze de-a lungul unui an un program menit să creeze oportunități atractive pentru tineri, astfel încât aceștia să fie activi și determinați să rămână și să se implice în comunitate. Programul va beneficia de sprijinul autorităților locale, organizațiilor neguvernamentale de tineret, grupurilor informale de tineri, instituțiilor și mediului de afaceri.

Un juriu independent, alcătuit din reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice, au evaluat candidaturile celor trei oraşe finaliste. Jurizarea a fost făcută în funcţie de o serie de criterii, printre care motivația care a stat la baza fundamentării candidaturii, coerența viziunii, a misiunii și a obiectivelor, și corelarea proiectelor propuse cu strategii și documente de politici publice de tineret.

A doua competiție organizată în cadrul acestui program național, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015, a atras un număr impresionant de candidaturi: Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava. În finala competiţiei de proiecte s-au calificat orașele: Baia Mare, Iași şi Satu Mare.

Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR) – și își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltare urbană.

Mai multe detalii despre programul Capitala Tineretului din România găsiți aici: http://capitalatineretului.ro/

Details

Date:
noiembrie 13, 2017
Event Category: