Monica Lovinescu

Monica Lovinescu (n. 19 noiembrie 1923, București – d. 20 aprilie 2008, Paris) a fost o intelectuală română care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist. Unica fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, Monica Lovinescu a fost la rândul ei critic literar, devenind o autoritate în materie de literatură română contemporană.

După 1947 a trăit și a activat în exil în Franța, fiind una din cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă, unde a realizat, printre altele, emisiunea Teze și antiteze la Paris. Mama sa a sfârșit în închisorile staliniste, un fapt care a marcat-o pentru tot restul vieții. Angajamentul ferm anticomunist s-a soldat în 1977 cu un atentat asupra vieții sale și cu campanii de calomniere în presa românească și în publicațiile finanțate de către regimul comunist.

Monica Lovinescu a fost căsătorită cu poetul, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca. Cuplul Lovinescu-Ierunca a întreținut relații apropiate cu figurile importante ale exilului românesc, locuința lor pariziană devenind un nod pentru exilul românesc și pentru scriitorii și personalitățile culturale române aflate în vizită la Paris. Prin publicitatea făcută disidenților români în presa internațională, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au contribuit la ameliorarea tratamentului acestora de către autoritățile de la București. După Revoluție, au ales să rămână în Franța, Lovinescu supraviețuindu-i soțului său cu câțiva ani. Rămășițele lor pământești a fost repatriate în 2008, fiind întâmpinate cu onoruri militare.

Operă

Cărți

Unde scurte. I, Limite, Madrid, 1978
Unde scurte, Humanitas, 1990
Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler, Cartea Românească, 1992
Seismografe. Unde scurte II, Humanitas, 1993
Posteritatea contemporană. Unde scurte III, Humanitas, 1994
Est-etice. Unde scurte IV, Humanitas, 1994
Pragul. Unde scurte V, Humanitas, 1995
Insula Șerpilor. Unde scurte VI, Humanitas, 1996
La apa Vavilonului. I, Humanitas, 1999
La apa Vavilonului. II, Humanitas, 2001
Diagonale, Humanitas, 2002
Jurnal 1981–1984, Humanitas, 2003
Jurnal 1985–1988, Humanitas, 2003
Jurnal 1990–1993, Humanitas, 2003
Jurnal 1994–1995, Humanitas, 2004
Jurnal 1996–1997, Humanitas, 2005
Jurnal 1998–2000, Humanitas, 2006
Cuvântul din cuvinte, roman inedit, Humanitas, 2007
La apa Vavilonului, Humanitas, 2008, ediția I
La apa Vavilonului, Humanitas, 2010, ediția a II-a

Cărți scrise în colaborare și traduceri

Adriana Georgescu-Cosmovici, Au commencement était la fin (La început era sfârșitul), Hachette, Paris, 1951. Traducere de Monica Lovinescu, sub pseudonimul Claude Pascal. Monica Lovinescu a notat, traducând direct în franceză, mărturia Adrianei Georgescu, fostă șefă de cabinet a prim-ministrului Rădescu, refugiată în Occident după o anchetă barbară.
Virgil Gheorghiu, La vingt-cinquième heure (A douăzeci și cincea oră), Plon, Paris, 1956, traducere de Monica Lovinescu sub pseudonimul Monique Saint-Côme.
Stephen Lighton, L’Amérique n’a pas encore parlé, P. Mourousy, Paris, 1956. Semnată cu pseudonimul Stephen Lighton, a fost scrisă de Monica Lovinescu împreună cu Virgil Ierunca, subvenționați de un industriaș israelian de origine română, Stroe Lupescu.
Ion Luca Caragiale, Une nuit orageuse; M’sieu Leonida face à la réaction; Une lettre perdue (O noapte furtunoasă, Conu’ Leonida fata cu reacțiunea; O scrisoare pierdută), adaptare din românește de Eugène Ionesco și Monica Lovinescu, L’Arche, Paris, 1994.
Marin Sorescu, Les nerfs, ça existe (Există nervi), 1970 (manuscris; difuzat la 1 iunie 1970 la postul de radio France-Culture).

Îngrijiri de ediție

Eugen Lovinescu, Sburătorul: agende literare, vol. I-VI, Minerva, București, 1993-2002 (ediție de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt; note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt).