Obeliscul leilor a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Iași elaborată în anul 2004 de către Institutul Național al Monumentelor Istorice.

Istoricul monumentului

Cartierul Copou de astăzi s-a dezvoltat pe dealul cu același nume, în continuarea intersecției dintre Ulița Sârbească (Str. Lăpușneanu de astăzi) și Ulița Hârlăului (Str. Păcurari), începând din secolul al XVIII-lea și cuprinzând trei părți: Muntenimea de Jos, Muntenimea de Mijloc și Muntenimea de Sus. Pe atunci, actualul Bulevard Carol I (Copou) se numea Podul Verde, căci trecea printre vii, grădini și livezi străpunse, ici colo, de acoperișul unui conac boieresc.

Între anii 1833-1834, din inițiativa marilor boieri și a Eforiei orașului Iași, a avut loc amenajarea unei grădini publice în Iași, cunoscută astăzi sub denumirea de Parcul Copou și amplasată la acea dată pe locul fostei stații de poștă, într-o pădure.

Printr-o petiție către domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), marea boierime și înaltul cler propuneau înălțarea unui monument comemorativ în centrul grădinii publice din capitala Principatului Moldovei în semn de recunoștință către cele două mari imperii: cel protector – Rusia și cel suzeran – Turcia, care au contribuit la întocmirea Regulamentului Organic.

Regulamentul Organic este prima legiuire de organizare politico-administrativă și juridică a Principatelor Române (aflate pe atunci sub administrația generalului rus Pavel Kiseleff) și a fost adoptat în anul 1831 la București și la Iași.

Principele Mihail Sturdza și-a dat acordul pentru realizarea unui monument de piatră. Planurile sale au fost executate de către inginerul moldovean Gheorghe Asachi (1788-1869). Fondurile pentru realizarea obeliscului, însumând 2.225 de galbeni, au fost obținute prin subscripție publică de la marea boierime și înaltul cler.

Construcția obeliscului a început cu mare grabă la 8 noiembrie 1834 (de ziua onomastică a domnitorului), când s-a pus piatra de fundație și cutia cu anaforaua semnată de boierii Divanului și de cler. Ca urmare a faptului că realizarea monumentului era în întârziere, la data de 28 aprilie 1836 arhitectul vienez Johann Freiwald – proiectant și al Catedralei Mitropolitane aflată în lucru – angajat pentru execuția lucrării, nu primea chezășie.

Freiwald a predat sarcina realizării monumentului către inginerul rus Mihail Singurov, dar nici acesta nu a reușit să o termine, neputând să aducă blocurile de piatră de la Șcheia. În vara anului 1841, domnitorul l-a numit ca executant pe Gheorghe Asachi, care a reușit să aducă pietrele de la Șcheia și leii din cariera Iacobeni „cu cară mari, mocănești trase de multe perechi de boi”, iar astfel monumentul a fost finalizat. Sculptorii angajați să realizeze monumentul au fost polonezi.

Monumentul a fost reparat în anul 1904, piedestalul său fiind acoperit cu plăci de marmură fără inscripții, iar în 1906 a fost împrejmuit cu lanț gros de metal. În timpul celui de-al doilea război mondial, monumentul a fost împușcat de gloanțe și schije, motiv pentru care doi lucrători pietrari (Tănase Răutu și Vasile Onofrei) l-au șlefuit și l-au curățit de scrijelituri. În aceeași perioadă forțele sovietice vandalizează Obeliscul, distrugând de pe monument inscripțiile, stemele Moldovei și ale familiei Sturza.

În jurul monumentului a fost amplasată după război o plantație de trandafiri. În apropierea sa se află Chioșcul fanfarei, unde se asculta în fiecare zi muzica fanfarei Garnizoanei Iași. Tot în imediata apropiere este și celebrul Tei al lui Eminescu, unde marele poet se odihnea.

Arhitectura monumentului

Monumentul este format dintr-un soclu masiv de piatră pe care sunt așezați patru lei (sculptați de Johann Semser), fiecare având sub el câte o sabie cu ramuri de stejar. Pe spatele celor patru lei se înalță un obelisc (o coloană de piatră) înaltă de 6-7 metri și grea de 10 tone, întregul monument având înălțimea de 47 și ½ palme, adică aproximativ 13,5 metri.

Cei patru lei simbolizau cele patru puteri europene care recunoscuseră independența Țărilor Române. Domnitorului, care era foarte orgolios, i s-a spus însă că țara era reprezentată de coloana de piatră care se sprijinea pe leii din blazonul familiei Sturdza.

Pe părțile laterale ale piedestalului de piatră se aflau patru lespezi de marmură. Pe două dintre ele erau încrustate stema Principatului Moldovei și cea a domnitorului Mihail Sturdza, iar pe celelalte două erau amplasate două inscripții cu litere de alamă, una în limba română:

„Augustilor Monarhi carii au dat Moldovei noul așezămînt introdus la anul 1832. Mihail Grigoriu Sturza V.V.D. împreună cu clerul și boerimea Principatului au înălțat acest monument la 8 Noembrie 1834.”

și alta în limba latină:

„Augustis Monarchis qui anno MDCCCXXXII Moldaviae novas politicas institutiones dedere. Michaelis Grigoriu Sturza Principes regnans una cum Principatus clero ac nobilitate hoc monumentum erexit, anno salutis MDCCCXXXIV Novembris die VIII.”

Aceste lespezi de marmură au fost distruse de armata roșie în timpul staționării soldaților sovietici în Parcul Copou.

The post Obeliscul cu lei appeared first on Cultura in Iasi.

Acest mausoleu se află amplasat pe un deal din apropierea Mănăstirii Galata pe marginea drumului care duce spre cartierul Nicolina sau spre comuna Miroslava.

Istoria monumentului

În anul 1928, filiala ieșeană a Societății „Cultul Eroilor“ a hotărât construirea unui cimitir de onoare în municipiul Iași, cu osuar și obelisc comemorativ, pentru înhumarea a 6.000 de soldați – eroi căzuți la datorie în Primul Război Mondial, care proveneau din cuprinsul a 15 comune din județul Iași.

Locul unde urma să se realizeze construcția a fost ales de către mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei, împreună cu generalul Iacob Zadik, vicepreședintele Societății „Cultul Eroilor“ și cu primarul municipiului Iași, Osvald Racoviță.

La data de 29 septembrie 1928, Consiliul Municipal Iași a aprobat, cu unanimitate de voturi, donarea unui teren în suprafață de 2.778 mp pe dealul din apropierea Mănăstirii Galata către Societatea „Cultul Eroilor“, în vederea construirii mausoleului și a unui cimitir de onoare.

În afară de acesta, municipalitatea ieșeană a aprobat și donarea unei suprafețe de teren de 4.400 mp, cu scop de zonă de protecție a cimitirului de onoare, de apariția unor construcții private, care să știrbească din caracterul solemn al ansamblului comemorativ. Această zonă de protecție se întindea de la marginea cimitirului și până la râul Nicolina,

Mausoleul Eroilor din Iași a fost construit între anii 1929 și 1930, pe baza proiectului realizat de celebrul inginer român Henri Coandă, fost elev al Liceului Militar din Iași. Fondurile pentru construirea acestuia au fost colectate prin subscripție publică.

Impresionanta construcție din beton armat, vizibilă din oraș, are forma unui pătrat supraetajat în trei nivele cu retrageri succesive, la baza căruia se află un cub imens cu latura de 20 metri. La realizarea acestui monument au contribuit: arhitectul Ioan Bălău (arhitectura și pictura murală interioară, cel care avea să devină savant de talie mondială, Henri Coandă (sculptura), iar antrepriza lucrării le-a aparținut fraților Marconini.

La baza monumentului se află cripta cu osemintele ostașilor români căzuți pe front în timpul primului război mondial. Ansamblul monumentului era format din mausoleul propriu-zis, unde au fost depuse osemintele eroilor cadre militare căzuți în primul război mondial, cimitirul cu osemintele a 6.000 de eroi soldați, reprezentat prin 6 cruci mari din ciment și 600 de cruci de format mic, cantonul paznicului monumentului (aflat la mică distanță de mausoleu, unde locuia paznicul) și o suprafață de protecție de 4.400 de metri pătrați.

Schimbarea regimului politic din România de după cel de-al doilea război mondial a dus la dizolvarea Societății „Cultul Eroilor“, astfel că terenul pe care era amplasat întregul ansamblu comemorativ a reintrat în proprietatea Consiliului Popular Iași.

Terenul pe care se află monumentul a fost consolidat în scopul evitării unor alunecări de teren între anii 1981-1983, actualmente stabilitatea acestuia fiind asigurată.

Decăderea complexului comemorativ în prezent

În anul 1993, Asociația Națională „Cultul Eroilor“ și-a reluat activitatea, după 45 de ani de la dizolvarea sa de către regimul comunist. Doi ani mai târziu, în 1995, membrii asociației, împreună cu Asociația Veteranilor de Război din Iași, au făcut un inventar al complexului, constatând cu acest prilej dispariția a peste 400 de cruci mici, din cele 600 care au existat inițial.

Dar în afară de crucile de piatră dispărute care erau puse pe mormintele soldaților români, din vechiul complex comemorativ au dispărut buteliile din interiorul mausoleului care alimentau „Flacăra Eternă”, drapelele, gardul care înconjura cimitirul și „Cartea de Aur”, ce cuprindea toate datele despre monument.

Zona de protecție a terenului, considerat sacru în perioada interbelică, era ocupată de mulți ani de locuințe private. După Revoluția din decembrie 1989, Primăria comunei Miroslava care a administrat pentru o perioadă terenul pe care se afla monumentul respectiv l-a împroprietărit pe nepotul ultimului paznic al monumentului cu o suprafață de 1.200 de metri pătrați situată chiar în incinta ansamblului.

Noul proprietar a demolat cantonul paznicului și a construzit acolo o casă cu etaj. Astfel, din cei aproape 2.800 mp, câți fuseseră donați de municipalitate în anii 1920 pentru ridicarea mausoleului, acum au mai rămas mai puțin de 1.600 mp.

În noiembrie 2002 o instanță de judecată a Tribunalului Iași a emis o hotărâre judecătorească prin care a confirmat dreptul de proprietate a urmașului fostului paznic. Ca urmare a protestelor din partea asociațiilor veteranilor de război, s-a făcut recurs și în noiembrie 2005, printr-o sentință emisă de Tribunalul Iași s-a decis că acea persoană ocupa terenul în mod abuziv.

Procesul se judecă în continuare. Membrii Asociației Cultul Eroilor din Iași au afirmat că noul proprietar și-a amenajat pe mormintele eroilor o grădina de zarzavat.

În prezent, se mai pot vedea în jurul mausoleului doar puțin peste 120 de cruci mici, celelalte au dispărut.

The post Mausoleul Eroilor appeared first on Cultura in Iasi.

Istoricul amplasamentului

În data de 19 august 1876, regizorul, dramaturgul și traducătorul evreu Avram Goldfaden deschidea în apropierea actualului Teatru Național din Iași celebra scenă „Pomul Verde”, primul teatru profesionist din lume în limba idiș. Stilul imprimat de cei care i-au trecut pragul și-a pus amprenta în mod evident pe evoluția ulterioară a teatrelor de pe Broadway, mare parte girate chiar de către Goldfaden.

Închis în timpul celui de-al doilea război mondial, „Pomul Verde” a fost transformat în anul 1949 în Teatrul Evreiesc din Iași, care în anul 1956 a luat numele lui Avram Goldfaden. Odată cu scăderea numărului de spectatori, pe măsură ce evreii din Iași emigrau în Israel, Teatrul Evreiesc s-a desființat în anul 1963, iar clădirea sa a fost demolată. La 27 decembrie 1976, s-a dezvelit bustul lui Avram Goldfaden, amplasat în fața Pomului Verde și în dreapta Teatrului Național din Iași.

La data de 15 octombrie 2002, la ora 17, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru „Avram Goldfaden”, organizat de Teatrul Național și dedicat memoriei celui care a întemeiat la Iași primul teatru evreiesc din lume, a fost dezvelit un obelisc amplasat chiar pe locul unde a funcționat, din august 1876, celebra grădină „Pomul Verde”, primul teatru evreiesc din lume.

Obeliscul a fost realizat prin grija Consiliului Județean Iași, fiind amplasat exact peste drum de Teatrul Național și de bustul lui Avram Goldfaden. La acest eveniment au participat ministrul Culturii și Cultelor, acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, ambasadorul Israelului în România, Sandu Mazor, regizorul american Moshe Yassur, directorul Teatrului Evreiesc de Stat din București, Harry Eliad etc.

Cu prilejul dezvelirii obeliscului, acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu s-a referit în alocuțiunea sa la „personalitatea marcantă a acestui cetațean al lumii, Avram Goldfaden, care a dat, împreună cu artiștii de la «Pomul verde», atât de mult culturii române. Gestul de a dezveli acest obelisc și de a organiza un festival special care să-l omagieze este unul de restituire istorică”.

Pe obelisc este amplasată o placă de marmură pe care se află următoarea inscripție: „Aici a ființat primul teatru evreiesc din lume (Pomul Verde) întemeiat în 1876 de Avram Goldfaden.” Consiliul Județean Iași, octombrie 2002.

The post Obeliscul amplasat pe locul Teatrului evreiesc Pomul Verde appeared first on Cultura in Iasi.

Crucea marchează locul unde au fost îngropate în ianuarie 1717 rămășițele unei armate austriece, comandată de un anume căpitan François (Ferentz) Ernau, trimisă să îl captureze pe domnitorul moldovean Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726).

Crucea lui Ferentz a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Iași elaborată în anul 2004 de către Institutul Național al Monumentelor Istorice.

Context istoric

În timpul războiului turco-austriac, izbucnit în 1716, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) trecuseră în țările române, dorind să-și extindă stăpânirea. La data de 25 noiembrie 1716, trupele austriece ocupaseră Bucureștiul și cu ajutorul localnicilor, „ca niște iubitori de lucruri noue”, cum zice cronicarul Alexandru Amiras, l-au dus ca prizonier la Sibiu chiar pe domnitorul Nicolae Mavrocordat (1716 și 1719-1730).

O soartă asemănătoare se pregătea și pentru domnitorul Moldovei, Mihai Racoviță. Austriecii și cătanele ungu­rești au pătruns în Moldova pe la Cașin, instalându-se în mănăstirile fortificate din Moldova și în Cetatea Neamțului. Domnitorul se afla în scaun de numai un an și pusese biruri și pe mazili (boieri fără funcții publice), motiv pentru care mulți dintre aceștia îi doreau sfârșitul. Trupele austriece și ungurești, împreună cu trupe moldovenești aliate, au jefuit târgurile aflate în calea lor.

Domnitorul Mihai Racoviță, neavând bani să plătească mercenari și dispunând numai de o gardă de oameni credincioși, „se mutase în Cetățuie, și nici acolo în Cetățuie nu mâne, ce, mâne câte la un locu de nu-lu scia nime; că și boierii săi încă nu erau drepți, ce mulți dintre dânșii se agiunsese cu catanele”

Pe de altă parte, sultanul nemulțumit de prădăciunile săvârșite de austrieci, îi cerea domnitorului să se alieze cu tătarii aflați în Moldova pentru a-i alunga pe cotropitori. Însă domnitorul nu dorea să apeleze la ajutorul acestora, știut fiind faptul că aceștia jefuiau și înrobeau totul aflat în cale.

Atacul

În ziua de 10 ianuarie 1717, în puterea iernii, căpitanul belgian François (Ferentz) Ernaut, conducător al trupelor austriece a intrat în Iași, venit din direcția Pașcani-Cotnari.

În același timp, stolnicul Vasile Ceaurul – capul răzmeriței care chemase pe austrieci în țară – lua în robie de la Covurlui pe sora domnitorului, ducând-o în chinuri și necinstire la generalul austriac din Brașov.

Cu câteva zile mai devreme, vreo 2.000 de călăreți tătari au trecut Prutul și s-au stabilit pe valea Mănăstirii Aroneanu, în bivuac, gata să curețe ținuturile de cătane la porunca domnitorului.

Trupele lui Ferentz intrate în Iași numărau în jurul a 100 de soldați austrieci și erau însoțite și de moldoveni care se aliaseră trupelor austriece sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung.

În total, trupele aflate sub comanda lui Ferentz numărau „800 de oameni”. Auzind de apropierea austriecilor, domnitorul Mihai Racoviță, împreună cu oastea sa, s-a retras la Mănăstirea Cetățuia. El a lăsat de pază la Curtea Domnească aproximativ 200 de slujitori comandați de baș-bulubașul Stoian Sârbul.

Acest incident este povestit cu multe amănunte și în cronici. Ostașii austrieci și moldoveni ajunși în oraș și fiind înfrigurați de gerul aspru s-au repezit să bea vinul de prin cârciumi, lăcomindu-se să jefuiască, înainte de a câștiga victoria.

Trupele austriece s-au îndreptat spre Curtea Domnească, unde Stoian Sârbul a deschis porțile fără a se împotrivi. Ele i-au eliberat pe oamenii închiși în temniță, tâlhari și ucigași, dar și pe cei doi fii ai spătarului Miron Cuza. Aceștia s-au alăturat invadatorilor și au pornit toți spre Mănăstirea Frumoasa, unde au așteptat lângă un pod și restul armatei care rămăsese în urmă.

Pe la orele 3 ale serii, trupele austriece se aflau în jurul Mănăstirii Cetățuia. Înăuntru, slujitorii trăgeau clopotele pentru a-i chema pe tătari în ajutor. Convinși de marele vistiernic și de trimisul turc, pe la orele 5 seara, au sosit din toate părțile călăreții tătari.

Din târg s-au alăturat 500 de ostași moldoveni împrăștiați de frig pe la casele lor, precum și negustorii și slujitorii domnești, chemați de domnitor.

Atacați de tătari, austriecii au renunțat să mai asedieze Cetățuia și au coborât la podul de peste heleșteul aflat între mănăstirile Cetățuia și Frumoasa. Deși austriecii foloseau puști, iar tătarii foloseau săgețile și arcanele, în spatele austriecilor au ieșit ostașii aflați la Cetățuie purtând năframe albe la braț, pentru a se deosebi de cătanele moldovenești trădătoare.

Lupta a durat cam trei ore, tătarii lovind năprasnic și despuind pe morți și pe răniți. Cătanele austriece au început să se retragă în pădurile Hlincei, fiind urmăriți de tătari și de moldoveni. Puținele cătane care au scăpat cu viață fugind au degerat de frig pe timpul nopții.

A doua zi, domnitorul Mihai Racoviță a coborât de la Cetățuia la Curtea Domnească pentru a-i judeca pe trădători. Căpitanul Ferentz a fost adus în fața domnitorului legat cu o funie de gât de către tătari. La sfatul turcilor, el l-a răscumpărat pe Ferentz de la Cantemir-Mârza, hanul tătarilor, cu 200 galbeni.

După ce l-a lovit cu pumnii, domnitorul l-a dat pe căpitanul austriecilor pe mâna lui Ali Agca care l-a decapitat în fața Porții de la Curtea Domnească, „ca să iee pildă și alții să nu mai vie la Moldova”. (A. Amiras) Trupul căpitanului a rămas acolo timp de câteva zile ca pildă și pentru alții.

Domnul a ordonat ca cei 30 de moldoveni făcuți prizonieri cu această ocazie să fie spânzurați. Din porunca domnitorului, spătarul Miron Cuza, ai cărui fii se înrolaseră în oștile habsburgice, a fost spânzurat de scrânciobul de la curte, iar nepotul egumenului de la Mănăstirea Cașin, bănuit de conlucrare cu cătanele, a fost ars de viu.

Trupurile celor uciși (în număr de 500-600) printre care se afla și cel al lui Ferentz au fost strânse lângă Fântâna Parasca, la drumul cel mare al Țarigradului în preajma Cetățuiei.

„Și-au pus pământ peste dânsele și au făcut o movilă mare și lângă movilă cerdacu de piatră și au îngropatu și un stâlpu de peatră în mijlocul cerdacului pre care au scris toată întâmplarea.” (A. Amiras) În total, sub colina pe care se află azi Crucea, au fost îngropați circa 600 de soldați austrieci și moldoveni.

Domnul a construit acolo și un foișor (cerdac) de piatră. Movila pe care a fost ridicat Cerdacul lui Ferentz – în locul numit „La Părasca” – și crucea cu inscripția se pot vedea și astăzi lângă șoseaua care străbate târgușorul Nicolina.

Într-un document dat de către domnul Mihai Racoviță la 10 ianuarie 1717 pentru a se acorda scutiri de dări Mănăstirii Cetățuia se notează că: „Frință căpitanul au venit cu nemții și cu cătane ca să ne ia pe noi, precum au luat pe domnul muntean de la scaunul din București… și ne-au lovit joi, la 8 ceasuri din zi. Și lovindu-ne fără veste în curte cu război, apărându-ne, am mers la mănăstire la Cetățuia.

Și în mănăstire, înconjurându-ne, ne-au bătut. Și tâmplându-se și o seamă de tătari la sfânta mănăstire la Aron-Vodă, au venit și ei întru ajutor și am ieșit și noi din mănăstire și dând război nemților… i-am înfrânt și o samă dintre ei însăși au căzut la robie, iar o samă au pierit la război. Peste trupurile acelor pieriți s-au făcut movilă… în care movilă este Frință căpitanul cu alte trupuri.

Pe cruce se află o inscripție în slavonă. Unul din brațele crucii este rupt.

Evenimente ulterioare

Crucea lui Ferentz a privegheat intrarea în târg până când Iașul s-a tot întins înspre Vaslui. Astăzi, groapa comună a ajuns să fie acum aproape de miezul orașului. În apropierea crucii s-a înălțat un han numit „La Cerdac”. Ploile, zăpezile și trecerea vremii au ruinat Cerdacul.

Un negustor grec a luat piatra pentru a-și face pivniță, iar un olar făcea pe acolo cuptoare. Din mormântul comun prăbușit, în primăvara anului 1886 ieșeau afară oseminte „bucăți de craniuri, coaste, omoplate”. Ziarul „Liberalul” din 30 martie 1886 făcea o descriere a monumentului, cerând repararea acestuia [10].

La 1 mai 1900, după scrierile vremii, sindicaliștii ieșeni s-au grupat lânga Crucea lui Ferentz, au blestemat războaiele și au aprins lumânări, solidari cu ostașii răposați din toate semințiile. În același an, Primăria a decis ca cei 3.000 de metri pătrați din jurul monumentului să fie împrejmuiți, pentru o mai bună conservare.

După încheierea celor două războaie mondiale a avut loc o creștere semnificativă a populației, dar și o extindere a orașului Iași, fapt ce a dus la parcelarea și împroprietărirea participanților la război, inclusiv pe terenul din jurul Crucii lui Ferentz.

Străvechile ziduri ale hanului „La Cerdac” au fost demolate, împreună cu alte hanuri pline de amintiri, de lucrările de construcție din perioada 1984-1987. Cer­dacul de piatră a dispărut în zilele noastre, rămânând doar urmele fundației, iar unul din brațele crucii s-a rupt. Gardul metalic ce a înconjurat apoi crucea a dispărut și el.

La doi pași de monument, a fost ridicată o benzinărie în franciză. Deși patronul benzinăriei s-a angajat să împrejmuiască movila funerară cu un gard metalic, nu s-a făcut nimic până în prezent. În plus, movila a devenit și loc de parcare, patronii profanând groapa comună și cu un pavaj mărunt bătut peste ciolanele oștenilor care odihnesc aici de aproape trei secole.

În zilele de vară, peste mormânt se face plajă și se încing grătare. În apropiere urmează să se ridice o clădire de birouri, excavatoarele scobind la baza movilei. În spatele crucii, s-au ridicat case și cotețe de animale, blocuri cu multe etaje și mai la vale se construiește o biserică ortodoxă.

Recent, primarul municipiului Iași a propus organizarea unui concurs de soluții pentru a pune în valoare monumentul, care are nevoie urgentă de un gard de protecție.

The post Crucea lui Ferentz appeared first on Cultura in Iasi.

Șapte din cele opt statui ale Grupului Statuar al Voievozilor au fost incluse în Lista monumentelor istorice din județul Iași elaborată în anul 2004 de către Institutul Național al Monumentelor Istorice:

• Monumentul lui Alexandru cel Bun
• Monumentul lui Dimitrie Cantemir
• Monumentul lui Dragoș Vodă
• Statuia Ioan Vodă cel Viteaz
• Monumentul lui Mihai Viteazul
• Statuia lui Petru Rareș
• Monumentul lui Ștefan cel Mare

Singura statuie din Grupul statuar al voievozilor care nu are statut de monument istoric este statuia lui Vasile Lupu.

Istoricul monumentului

Prin proiectul de construcție al Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” (actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Mihai Eminescu”), se intenționa fixarea statuii regelui Ferdinand I, încredințată sculptorului Ion Jalea, la capul scărilor centrale.

Fațada urma să fie înzestrată cu grupurile statuare ale marilor domnitori (Dragoș Vodă și Alexandru cel Bun, Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir, Ștefan cel Mare și Carol I, Mihai Viteazul și Ferdinand I), cât și basoreliefuri cu regele Ferdinand I, Carol al II-lea și Regina Maria.

Generalul Ernest Ballif, noul mareșal al Casei Regale, și-a exprimat opoziția față de instalarea grupurilor statuare sus, pe fronton, cerând întărirea zidurilor de susținere.

Cu toate acestea, în iulie 1933, s-au fixat de probă machetele de ipsos. Aflat în vizită la Iași, la 1 noiembrie 1933, regele Carol al II-lea a propus așezarea grupului de statui în grădina Fundației, într-o „Galerie a domnitorilor”.

Finalizarea construcției clădirii Bibliotecii Centrale Universitare din Iași a avut loc la 1 mai 1934. În același an a fost amplasat și grupul statuar al voievozilor în fața Bisericii „Prapa Doamna” din apropiere de Fundație.

Grupul statuar era proiectat de arhitectul Constantin Iotzu și cuprindea voievozii: Dragoș Vodă și Alexandru cel Bun, Carol I și Ferdinand I, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir.

În anul 1970, cei opt domnitori au fost mutați din grădina aflată în vecinătatea actualei Biblioteci Universitare, în părculețul de lângă Casa de Cultură a Studenților.

Tot atunci, în locul lui Carol I și al lui Ferdinand I au fost așezați Ioan Vodă cel Viteaz și Petru Rareș. Pentru grupul statuar al voievozilor ar trebui găsit un amplasament adecvat, ei stând acolo într-un provizorat care nu-i avantajează, a declarat arhitecta Ana Maria Zup, director interimar la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național (DJCCPCN) Iași.

Parcul de lângă Casa de Cultură a Studenților este frecventat la ore târzii din noapte de bande de derbedei, feciori de bani gata, care distrug bunuri și tulbură grav liniștea publică. Ca urmare, în noaptea de 17/18 iunie 2005, Grupul statuar al Voievozilor din Iași a fost vandalizat.

După cum constată jurnalistul Constantin Coroiu, „Lui Petru Rareș i-a fost zburat capul, Mihai Viteazu a fost „încălțat” cu adidași împodobiți cu inscripții și desene neroade, cizmele lui Ștefan Cel Mare au fost și ele „modernizate” și vopsite corespunzător, iar buzduganul domnitorului – distrus”.

Rezultatele vandalismului au fost următoarele:

• lui Petru Rareș i-a fost smulsă jumătatea de sus a capului
• figurile lui Mihai Viteazul și Alexandru cel Bun au rămas fără nas
• buzduganul lui Ștefan cel Mare a fost distrus

Autoritățile locale s-au declarat neputincioase în acest caz. Au fost anunțați gardienii publici și s-a făcut o plângere la poliție pentru stabilirea vinovaților. De asemenea, a fost ridicat capul voievodului, iar ulterior bucățile de piatră au fost lipite de un sculptor cu experiență.

Monumentul propriu-zis

Actualmente, grupul statuar se află în scuarul Casei Tinerului și Studenților și cuprinde pe un vast soclu comun de mică înălțime, statuile următorilor voievozi din istoria ținuturilor moldo-valahe, voievozi care au apărat integritatea teritorială a spațiilor locuite de poporului român: Dragoș Vodă și Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, Petru Rareș și Ioan Vodă cel Cumplit, Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir.

Sculptorii grupului statuar sunt: Ion Jalea (Dragoș Vodă și Mihai Viteazul), Ion Iordănescu (Alexandru cel Bun), Ion C. Dimitriu-Bârlad (Ștefan cel Mare și Dimitrie Cantemir), Mihai Onofrei (Vasile Lupu), Ion Dămăceanu (Petru Rareș), Iftimie Bârleanu (Ioan Vodă cel Viteaz).

The post Grupul Statuar al Voievozilor din Iași appeared first on Cultura in Iasi.

Se crede ca acesti plopi l-au inspirat pe poetul Mihai Eminescu (1850-1889) în compunerea poeziei Pe lângă plopii fără soț, poezie care evocă iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle, plopii fiind considerați ca un reper în drumul către iubită, desi in realitate „plopii fara sot” se aflau in Bucuresti, pe strada Cometei, actuala strada Caderea Bastiliei.

Criticii literari apreciaza ca poezia i-ar fi fost dedicata Cleopatrei Poenaru, fiica pictorului Lecca, nu Veronicai Micle.

Istoric

În vremurile îndepărtate, Dealul Bucium era acoperit de codrii multiseculari ai Iașului, pe pante crescând stejari, iar pe firul apelor, plopi, salcii și arini. Pe acest deal, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a construit un palat care a servit ca reședință de vară.

Profesorul Ștefan Micle, rector al Universității „Al.I.Cuza” din Iași (1867-1875) și soțul Veronicai Micle, locuia într-o casă din Bucium. În această casă, Veronica Micle stătea mai ales în perioada verii. De multe ori, Mihai Eminescu făcea popas la Hanul Trei Sarmale împreună cu povestitorul Ion Creangă, pentru a avea motiv să ajungă la casa Veronicăi [1].

Eminescu a compus poezia Pe lângă plopii fără soț, publicată în august-septembrie 1883 și apoi în volumul Poesii (1884). Poezia descrie periplurile sentimentale ale lui Eminescu prin zona plopilor albi în căutarea iubirii, ea începând cu versurile:

Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți –
Tu nu m-ai cunoscut.

În anul 1973, cei 29 plopi rămași au fost declarați monumente ale naturii. În decursul timpului, unii din cei 29 de plopi au fost loviți de trăsnet, iar alții au fost tăiați deoarece se uscaseră. În prezent, există numai 15 din cei 29 de plopi consemnați la momentul ridicării lor la rangul de arbori monumentali.

După cum explică prof. dr. Mandache Leocov, fost director al Grădinii Botanice din Iași, „când s-a înființat Casa de Oaspeți a lui Ceaușescu, s-a amenajat acolo un spațiu unde să aterizeze elicopterele, iar albia pârâului Vămășoaiei a fost atunci adâncită, iar malurile placate cu prefabricate.

Din această cauză, nivelul apei pârâului a scăzut, iar cel al apei freatice a ajuns egal cu cel al pârâului și nu mai este cel preferat de plopii albi. Durata lor de viață va fi redusă de acest aspect”.

Deoarece plopii cresc în locuri mlăștinoase, conservarea Plopilor fără soț este dificilă din cauza alimentării deficitare cu apă a zonei. Furtunile puternice pun în pericol existența plopilor. S-a avansat ipoteza mumificării copacilor, pentru ca aceștia să fie păstrați.

În fața plopilor fără soț a fost amplasat un bust al poetului Eminescu. Pe soclu se află o placă de marmură cu următoarea inscripție:

Pe lîngă plopii fără soț
Adesea am trecut,
Mă cunoșteau vecinii toți
Tu nu m-ai cunoscut

Mihai Eminescu

Adresa: Șoseaua Bucium 74, Iași, Romania

The post Plopii fără soț appeared first on Cultura in Iasi.

A fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea pentru a facilita circulația pietonilor între zona Gării din Iași, Dealul Copou și zona centrală a orașului.

Râpa Galbenă

Locul cunoscut de ieșeni sub numele de Râpa Galbenă este o zonă cu o importantă diferență de nivel situată la poalele delului Copou. Terenul zonei este argilos, fiind străbătut de numeroase izvoare subterane care coboră de pe Copou în drumul lor spre șesul Bahluiului.

Mult timp în această zonă au existat exploatări de argilă pentru construcții sau olărit, argila extrasă aici fiind folosită la doar câteva sute de metri distanță, într-un cartier al olarilor situat aproximativ pe locul actualei Piețe a Unirii.

În apropierea acestei zone, la doar câteva sute de metri înspre Păcurari, a ființat prima grădină botanică din Iași, realizare a medicului și naturalistului Anastasie Fătu, membru al Academiei Române. În 1856 acesta a înființat, pe un teren al cărui proprietar era, o grădină botanică ce a existat timp de 30 de ani, până la moartea sa.

Urmașii academicianului au vândut însă terenul iar grădina botanică s-a destrămat, o parte din plante fiind transferate în noua grădină botanică înființată lângă Casa Roset, unde se afla sediul Societății de Medici și Naturaliști din Iași, azi Muzeul de Istorie Naturală.

Singurele urme care mai amintesc de existența ei sunt numele străzilor din zona (Strada Florilor și Stradela Florilor) precum și casa lui Anastasie Fătu de pe Str. Florilor 1, clasată monument istoric.

Construcția Esplanadei

Deschiderea liniei de cale ferată Pașcani-Iași și inaugurarea Gării Iași, la 20 mai/1 iunie 1870, precum și construirea clădirii Vamii și a antrepozitelor de lângă Gară (cunoscute acum sub numele de „Vama Veche”) au impulsionat activitatea economică din zonă, impunând căutarea de soluții pentru sistematizarea și asanarea zonei.

Nicolae Gane, de mai multe ori primar al Iașului, a fost primul care a propus în 1897, în cel de-al treilea mandat, un proiect de asanare a zonei ce urma să fie realizat pe o veche proprietate a familiei Gane, moștenită de la clucerul Ioniță Gane. Planurile sistemului de canalizare au fost realizate de inginerul șef Charles Chaugneau din cadrul Serviciului Tehnic al Primăriei, iar proiectul esplanadei de arhitectul Inginio Vignali.

Proiectul a fost aprobat de Consiliul Comunal la 3 martie 1898 și apoi de Ministerul de Interne și Consiliul Tehnic Superior.

Deși realizarea proiectului s-a lovit de dificultățile în obținerea fondurilor necesare, în august 1898 lucrările de amenajare a canalelor (care urmau să deverseze în Bahlui apa izvoarelor subterane captate în zonă) erau deja în curs, amploarea lor necesitând crearea de noi străzi: Regimentul 13 (astăzi strada Silvestru) și Grivița (acum Străpungerea Silvestru).

În ciuda problemelor tehnice și a frecventelor schimbări de primar, reflectând schimbările guvernamentale ale vremii, lucrările au continuat, zidul și scările fiind terminate prin noiembrie 1900. Recepția provizorie a lucrării a fost realizată la 1 martie 1901 și, după lucrările de finisare, primarul Constantin B. Pennescu (1901-1904) realiza recepția definitivă la 7 martie 1902.

Lucrările de asanare a terenului realizate cu această ocazie au permis și crearea unei mari grădini publice pe partea dreaptă a bulevardului care cobora în linie dreaptă de la esplanadă până la Gară.

Terenul fiind însă în continuare instabil, lucrari periodice de consolidare a terenului și reparații au fost necesare. Rezolvarea acestor probleme a venit doar odată cu aprobarea proiectului Regionalei CFR Iași de a construi un ansamblu de locuințe pe terenul grădini publice.

Noi lucrări de consolidare a terenului au fost necesare și abia la 20 decembrie 1925 a fost inaugurat Căminul Cultural C.F.R. Râpa Galbenă și ansamblul de pavilioane care îl înconjoară, ansamblu clasat monument istoric.

The post Esplanada Elisabeta din Iași (Râpa Galbenă) appeared first on Cultura in Iasi.

Parcul s-a numit inițial Parcul Bicaz.

În anul 1999, generalul Mircea Chelaru, comandantul Corpului 10 Armată „Ștefan cel Mare” din Iași, și-a anunțat hotărârea de a amenaja Aleea Mareșalilor în fața unității militare din Copou și de a amplasa acolo busturile celor trei mareșali din istoria Armatei Române: Alexandru Averescu, Constantin Prezan și Ion Antonescu, în locul busturilor lui Horia, Cloșca și Crișan.

Conducerea Primăriei Iași a efectuat lucrări de modernizare a Parcului Bicaz pentru amplasarea celor trei statui ale conducătorilor Răscoalei din 1784-1785, unde nu se mai efectuaseră lucrări de ani de zile. Parcul a fost denumit Parcul Horia, Cloșca și Crișan.

În iulie 2008, Primăria a amenajat în Parcul Horia, Cloșca și Crișan un spațiu de joacă destinat copiilor, montând leagăne simple, leagăne duble, figurine pe arc și tobogane.

The post Parcul Horia, Cloșca și Crișan din Iași appeared first on Cultura in Iasi.

Este mărginită la vest de tronsonul pietonal al bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, la nord-vest de strada Ion C. Brătianu, la nord-est de strada Agatha Bârsescu, și le est de Palatul Roznovanu.

Esplanada cuprinde circa 255 arbori și reprezintă cel mai mare spațiu verde din centrul istoric al orașului. În interiorul parcului se găsesc circa 20 de platani monumentali (Platanus acerifolia), dintre care 15 exemplare sunt declarate monumente ale naturii.

Descriere

Flora

Flora din parc cuprinde 197 de exemplare de rășinoase (77%), restul fiind foioase. Plantația este considerată foarte tânără: 73% dintre plante au diametre de până la 20 cm, bucurându-se de o stare fito-sanitară bună sau foarte bună. Există în scuar și 14 molizi argintii tineri (Picea pungens), arbori cu temperament de lumină plantați însă la umbră.

Parcul mai adăpostește circa 20 de platani englezești (Platanus acerifolia). Dintre aceștia, cele 13 exemplare din aliniamentul de pe strada I. C. Brătianu și două exemplare din interiorul parcului, lângă strada Agatha Bârsescu, sunt protejate prin lege, fiind declarate monumente ale naturii. Zona mai cuprinde câteva exemplare monumentale, de exemplu în același aliniament de lângă strada Agatha Bârsescu, arbori care încă nu au fost incluși în lista plantelor protejate. Notabilă este și prezența în aria centrală a parcului a unei catalpe (Catalpa bignonioides) care impresionează prin înălțimea de 14 metri și diamterul trunchiului de 65 de cm.

Fauna

În 2014 un raport faunistic a documentat prezența în parc a ciufului de pădure (Asio otus), specie protejată prin lege. Alte specii care cuibăresc în parc sunt Streptopelia decaocto, Picus, Corvus frugilegus, Turdus merula, Carduelis chloris. Mai se hrănesc și tranzitează frecvent parcul Sturnus vulgaris, Columba livia domestica, Apus apus și Passer domesticus.

Valoarea ecologică

Arborii parcului extrag anual din atmosfera ieșeană 2.180 de tone de dioxid de carbon, eliberând totodată 1.653 de tone de oxigen anual. Cei 255 de arbori mai rețin pe frunze și scoarță circa 15 kg de pulberi în suspensie pe an, stocând în același timp o cantitate de 24.143 tone de carbon, fixat chimic în structura lemnoasă a arborilor. Cele două fântâni arteziene cu jeturi înalte ionizează aerul, iar temperatura la umbra arborilor este mai coborâtă în timpul verii cu 3-5 grade Celsius. Aerul este, de asemenea, mai umed, din cauza transpirației plantelor. Demn de menționat este și faptul că procentul mare de rășinoase din parc asigură o atmosferă bogată în fitocide, substanțe organice complexe care ucid unele microorganisme dăunătoare omului.

Istorie

Parcul a fost amenajat la mijlocul secolului al XX-lea, după planurile arhitectului Vsevlad Carmazinu-Cacovschi.

Controversa parcării subterane

În perioada 2013-2014, sub primariatul lui Gheorghe Nichita, administrația locală a intenționat să modernizeze esplanada, propunând ca în subsolul parcului să se construiască o parcare subterană cu 230 de locuri. Proiectul ar fi presupus redesenarea peisagistică a parcului, înlocuindu-se plantațiile centrale cu arbori pitici și vegetație joasă, astfel încât să crească vizibilitatea către monumentele istorice din zonă.

Aceste planuri de modernizare, bazate pe aceeași argumentație și propuse în același an în care primăria a suferit un scandal de imagine în urma tăierii aliniamentului de tei din centrul orașului, au fost contestate vehement de societatea civilă.

Numeroși intelectuali și personalități culturale locale, alături de botaniști precum Mandache Leocov și Ionel Lupu, au argumentat în favoarea păstrării vegetației înalte a parcului și au solicitat găsirea unei locații alternative pentru parcarea subterană.

După numeroase dezbateri și contestații legale înainte de grupări civice precum Asociația Dendro-Ornamentală „Anastasie Fătu” Iași, Grupul de inițiativă civică „Iașul iubește teii”, Grupul Academic din Iași, Asociația Peisagiștilor din România (ASOP) sau Centrul de resurse pentru participare publică (CeRe) (București), primarul Gheorghe Nichita a declarat la 6 februarie 2015 că municipalitatea a abandonat proiectul: „Parcul de la Teatru va fi modernizat fără a construi parcarea.

Nu trebuie să scindăm opinia publică. E un sacrificiu ce merită făcut. Nu trebuie să fiu nici eu încăpățânat”.

The post Esplanada Teatrului Național din Iași appeared first on Cultura in Iasi.

Contribuind semnificativ la calitatea aerului și la menținerea biodiversității locale, vegetația sa este majoritar arboricolă, cu o compoziție peisagistică apreciată pentru frumusețe, echilibru și valoare ecoprotectivă. Fondul principal este compus din tei, frasin și arțar, complementat de prezența a trei tipuri de arbuști: forsiția, iasomia și liliacul.

Peisajele specifice grădinii includ un triplu aliniament de tisă pe latura estică, o pădurice de molid la nord și aliniamente de chiparos californian și de Thuja gigantea de-a lungul parterului central. Vegetația sa constituie o zonă de habitat natural pentru diverse specii de animale, în special veverițe și păsări.

Parcul datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, amenajarea sa începând în anii 1833-1834 sub domnia lui Mihail Sturza. Situat într-o zonă ale cărei spații verzi deveniseră populare în rândul conducătorilor Moldovei încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, parcul a trecut prin mai multe etape de dezvoltare, atingându-și maximul de suprafață (19 hectare) și potențial estetic spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

În imaginarul colectiv parcul a devenit un loc simbolic și se întinde astăzi pe circa 10 hectare, bucurându-se de o compoziție peisagistică care a fost descrisă ca fiind unică în Moldova. În centrul parcului este situat unul dintre cele mai vechi monumente din istoria modernă a țării, Obeliscul cu lei, ridicat după planurile lui Gheorghe Asachi în cinstea domnitorului moldovean și a puterilor suzerane și protectoare sub a căror influență se aflau Principatele Române.

Grădina – dominată de tei ale căror flori sunt un simbol recurent în poezia eminesciană, găzduiește Teiul lui Eminescu și un muzeu închinat poetului.

Parcul este prezent inclusiv în literatura contemporană și pune la dispoziția vizitatorilor o Casă de Cultură numită „Mihai Ursachi”.

Mai multe busturi dedicate unor personalități ale culturii române străjuiesc aleile principale, iar parcul rămâne o destinație populară în rândul localnicilor și al turiștilor. O serie de activități culturale, printre care festivaluri de poezie, expoziții de fotografie și târguri meșteșugărești, sunt organizate anual aici.

The post Parcul Copou appeared first on Cultura in Iasi.