HomeUniversitatiFacultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”

Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”

Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”

Istoric

Specializarea (Sectia) Arhitectura din Iasi a fost înfiintata în anul 1970, odata cu cele din Cluj si Timisoara, integrate Facultatilor de Constructii ale Institutelor Politehnice din centrele universitare respective. În perioada 1980-1989 acestor sectii (durata studiilor – 3 ani; diploma acordata – conductor arhitect) nu li s-a mai acordat cifra de scolarizare, în anul 1983 absolvind ultima serie de conductori arhitecti.

În anul 1990, pe baza aprobarii Ministerului Învatamântului, activitatea Scolilor de Arhitectura din Iasi, Cluj si Timisoara a fost reluata, cu un nou statut academic: durata studiilor – 6 ani (cursuri de zi) si acordarea diplomei de arhitect.

Tot în anul 1990, conductorii arhitecti au primit dreptul de a-si continua studiile la Sectiile de Arhitectura din tara pentru a obtine diploma de arhitect. În aceste conditii, Sectia de Arhitectura din Iasi si-a reluat activitatea , având în anul 1990 înmatriculati studenti din anul I (cu examen de admitere) si anul IV (pentru continuarea studiilor), prima serie de arhitecti diplomati absolvind în anul 1993.

În anul 1996 a absolvit prima serie de arhitecti cu studiile derulate între 1990-1996.De la data de 24 noiembrie 1992, prin hotarârea Senatului Universitatii Tehnice “Gh.Asachi” Iasi, Sectia de Arhitectura poarta numele arhitectului si omului de cultura român George Matei Cantacuzino.

In anul 2003 prin Hotarare de Guvern , scoala ieseana de arhitectura devine facultate.

Consolidarea Scolii de Arhitectura din Iasi, prin functionarea ca facultate, are consecinte benefice din toate punctele de vedere: un plus de încredere si de prestigiu pe care îl inspira un statut clar definit, fara echivoc, pentru candidatii la admitere si în general pentru perceptia din exterior; stimularea sentimentului de apartenenta a studentilor la o categorie profesionala distincta, care îsi afirma calitatea si individualitatea si prin nivelul ierarhic de functionare ca unitate de învatamânt superior; o mai mare responsabilizare a cadrelor didactice fata de viitorul specializarii; o mai atenta si corecta utilizare, în folosul specializarii, a resurselor ce-i revin de drept; conditii mai bune pentru atragerea de cadre tinere în învatamântul superior de arhitectura.

Share With: