HomeBisericiBiserica Armenească din Iași

Biserica Armenească din Iași

Biserica Armenească din Iași

Biserica armenească din Iași este un lăcaș de cult armenesc situat în centrul orașului Iași, pe str. Armeană nr. 22, gard în gard cu Biserica „Sf. Sava”. În interiorul său se află o placă de piatră cu o inscripție în care se afirmă că biserica a fost construită în anul 1395. Unii istorici contestă autenticitatea acestei inscripții fără a exclude însă posibilitatea ca biserica să fi fost construită în 1395. Acest lăcaș de cult a fost reparat radical în anul 1803. Biserica armenească din Iași are hramul Sfânta Maria (15 august).

Biserica „Sf. Născătoare” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-B-03713. Pe această listă este trecut anul 1803 ca perioadă de datare a construcției.

De asemenea, Ateneul armenesc, azi Casa parohială a bisericii armenești, clădire construită în 1932 în curtea bisericii (având adresa pe str. Armeană nr. 20), este inclus pe aceeași listă a monumentelor istorice, la numărul 852, cu codul de clasificare IS-II-m-B-03712.

Istoric

Imigrarea armenilor în Moldova

Armenii au fost primul popor care a trecut la credința creștină, în anul 301, cu 12 ani înainte de Edictul de la Milan (313), prin care creștinismul nu mai este o religie prigonită în Imperiul Roman. Originile armenilor în țările române, după consemnările din multiple izvoare istorice, sunt foarte vechi.

Prezența armenilor în Transilvania este mai veche decât cea din Moldova. Cronicarii maghiari menționează existența unei colonii de armeni în Ardeal în timpul marelui principe Géza (972-997) și al regelui Ștefan cel Sfânt (997-1038), care s-au alăturat hazarilor și ungurilor la cucerirea regatului.

Imigrarea armenilor în Moldova a avut loc în mai multe etape [3]: în 1045 (când împăratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul a invadat Armenia), în 1064 (când turcii selgiucizi din Persia au cucerit capitala armeană Ani), în 1239 (când tătarii au invadat Armenia și au distrus multe localități), în 1313 (când a avut loc un cutremur devastator care a dărâmat multe orașe și a ruinat capitala Ani) și în 1342 (când cetatea Ani este ocupată de perși).

Armenii au fugit din calea năvălirilor tătare și persane, prin Crimeea, o parte dintre ei așezându-se în mai multe localități din nordul Moldovei, cum ar fi Botoșani, Iași sau Suceava. Armenii imigrați în Moldova și-au construit propriile lăcașuri de închinare, primind în unele locuri biserici mai vechi care aparțineau românilor. Inițial, bisericile armenești din Moldova se aflau sub jurisdicția Episcopiei armene din Liov (Polonia), înființată în 1365 în timpul domniei regelui Cazimir cel Mare (1333-1370).

Printr-un hrisov din 30 iulie 1401, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a înființat un scaun episcopal armenesc la Suceava, conferindu-i episcopului Hovhannes drept de jurisdicție asupra bisericilor armenești și a preoților armeni din Moldova.

În lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae, scrisă în perioada 1714-1716 în limba latină, cărturarul Dimitrie Cantemir afirmă că armenii din Principatul Moldovei aveau deplină libertate de credință, iar bisericile lor erau la fel de mari și de împodobite ca și bisericile ortodocșilor.

Armenii se socotesc supuși, la fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți și târguri ale Moldovei și plătesc domnului aceeași dajdie. Ca și papistașii, ei au biserici tot atât de mari și la fel de împodobite ca și bisericile dreptcredincioșilor și își urmează slobozi legea lor.

Vechimea bisericii armenești din Iași

Una dintre cele mai puternice comunități de armeni din țară s-a conturat la Iași. Fiind un popor religios, oriunde exista o mică comunitatea armeană, aceasta ridica o biserică, după modelul celor din țara lor. Mărturiile istorice consemnează o activitatea bisericească armeană în Moldova abia din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Istoricul ieșean N.A. Bogdan menționează o tradiție potrivit căreia Biserica „Sf. Sava” din Iași ar fi fost mai întâi o capiște (templu) armenească. Cum armenii ar fi monopolizat aproape tot comerțul orașului și s-au stabilit pe ulița Podul Vechi (azi strada Costache Negri), ea ar fi fost preluată de ortodocși prin secolul al XVI-lea probabil după o învoială bănească. Ortodocșii le-ar fi dat armenilor în compensație un teren în dosul bisericii unde să-și construiască un alt lăcaș de cult.

Această legendă este menționată și de prințul Nicolae Suțu în Notions statistiques, care precizează că domnitorii Moldovei ar fi luat cu sila Biserica „Sf. Sava” de la armeni, iar acest locaș de închinăciune ar fi fost transformat apoi în biserică greco-ortodoxă pentru trebuința moldovenilor, armenilor dându-li-se în schimb alt loc și despăgubiri, ca să-și facă ei o nouă biserică.

Arhimandritul armean Zareh Baronian presupunea că acest lucru s-ar fi putut petrece în timpul domniei de scurtă durată a lui Ștefan Rareș (1551-1552), în timpul căruia s-a înregistrat o prigoană la adresa armenilor.

Documentele atestă însă că Biserica „Sf. Sava” a fost construită în anul 1583 de călugări greci veniți de la Mănăstirea „Sf. Sava” din Ierusalim, pe un loc dăruit de domnitorul Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579, 1583-1591). În actul de danie se precizează că pe acel loc nu se afla nicio biserică mai veche (ortodoxă sau armenească), ci câteva case construite de domnitor.

În prezent, într-o nișă din transeptul bisericii armenești din Iași se află o placă de piatră cu următoarea inscripție în limba armeană: Cu mila lui Dumnezeu s-a pus temelia Bisericii Sfânta Născătoare de Dumnezeu, prin stăruința părintelui Iacob și a lui Hagi Marcar și Grigor. 1395. Această placă este mobilă, fiind păstrată într-o ocniță din interiorul bisericii, dar pare să fi fost odată așezată stabil în zidul bisericii.

După cum atestă pisaniile din această biserică, ctitorii lăcașului de cult sunt epitropul Hacik, preotul Hagop (Iacob) din Sis (azi orașul Kozan din sud-estul Turciei), Hagi Markar din Djugha (azi orașul Djulfa din regiunea Nahicevan din Azerbaidjan) și Hagi Krikor (Grigorie).

La începutul secolului al XX-lea, N.A. Bogdan considera că datarea acestui edificiu în anul 1395 este certă. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu au afirmat că această inscripție este un „fals grosolan”. Elementul care a determinat această concluzie este menționarea anului 1395 de la sfârșitul inscripției; acesta este considerat un an stabilit după calendarul care folosea numerotația după Anno Domini.

Armenii folosesc propria numerotație a anilor, calendarul armean începând din anul 552 (A.D.), considerat anul 1 al erei armene. În plus, pe atunci, în Moldova se exprimau anii conform erei bizantine, care calcula anii de la facerea (zidirea) lumii; data creației (Annus Mundi) era fixată cu 5508 de ani înainte de întruparea lui Iisus Hristos.

Într-o conferință ținută la 23 ianuarie 1929 la Uniunea armeană din Paris, istoricul Nicolae Iorga afirma că anul a fost scris mai târziu, dar nu contesta că a existat o biserică armenească la Iași la sfârșitul secolului al XIV-lea.

Totuși, chiar și istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu care contestă autenticitatea pisaniei sus-menționate nu exclud posibilitatea ca această biserică să fi fost construită în anul 1395, falsul din inscripție putând fi făcut în scopul de a întări un adevăr și nu de a acredita o minciună.[16] Ei afirmă că respectiva placă de piatră ar fi fost scoasă din zidul bisericii cu prilejul reparației din 1803, când s-a amplasat o placă cu o inscripție nouă deasupra intrării de pe latura sudică.

Vorbind despre donarea Evangheliei în anul 1451 Bisericii armenești din Iași, prof. Dan Simonescu, specialist în literatură veche, sublinia următoarele: Frații armeni Agopșa și Ariuț (Leul) nu puteau lua hotărârea de a dărui bisericii Evanghelia în 1451, dacă la această dată instituția nu avea o faimă, o reputație demnă de încrederea și stima lor.

Această reputație n-o putea avea, dacă am admite întemeierea ei chiar în preajma anului 1451; trebuie deci să fi avut o vechime, o tradiție culturală și religioasă de câteva decenii, pentru a se asigura de buna folosire și păstrare a darului lor. Un interval de 50 ani (la 1395 se pusese numai temelia) a fost de ajuns pentru consolidarea acestei situații de faimă în ochii credincioșilor armeni, încât să poată oferi darul lor bisericii.

Istoricul bisericii până în secolul al XIX-lea

Biserica a fost reparată de mai multe ori în decursul timpului în urma cutremurelor și distrugerilor provocate de tătari, fiind poate chiar și rezidită în unele perioade. Din cauza deselor reconstrucții, edificiul și-a pierdut stilul propriu armenesc.

În perioada domniei lui Ștefan Rareș (1551-1552) s-a manifestat un spirit de intoleranță la adresa armenilor. Vrând să facă uitat numele fratelui său, fostul domnitor Iliaș Rareș (1546-1551), care trecuse la mahomedanism, Ștefan Rareș a încercat să impună credința ortodoxă locuitorilor de altă religie din Moldova, cei care au refuzat fiind persecutați ca eretici.

După cum consemnează cronicarul Grigore Ureche, (…) biséricilor s-au arătat cu dumnezeire mare, ca să poată stinge numele cel rău al frăține-său. Și ca să nu să vază ceva că este răsărit de la pravoslavie, toți eriticii din țara sa vrea, au să-l întoarcă, să fie la o lége, au să iasă din țară.

Pre arméni, pre unii din bună voie, cu făgăduințe umplându-i, pre alții cu sila i-au botezatu și i-au întorsu spre pravoslavie, mulți din țară au ieșitu la turci și la léși și printr-alte țări, vrându să-și ție légea sa. Cu aceasta vrându Ștefan vodă să astupe faptele frăține-său, de lucruri ce făciia, cu nevoință siliia.

În ziua Adormirii Maicii Domnului, domnitorul a poruncit ca toate bisericile armenești din Suceava, Botoșani, Roman, Hotin, Siret, Vaslui și Iași să fie dărâmate sau închise, să fie confiscate vasele și veșmintele liturgice, să fie arse cărțile bisericești și să fie prinși episcopul armean, cu reședința la Suceava, împreună cu preoții.

Poemul „Cânt de jălire asupra armenilor din Țara Vlahilor” al diaconului Minas din Tokhat (secretarul episcopal armean de Liov) spune că din porunca voievodului sus-menționat bisericile armenești din Moldova au fost dărâmate.

Acest eveniment tragic este redat în formă literară astfel:

„Iarăși a scos altă poruncă,
În toate orașele armași a trimis,
Pe fruntașii armenilor pe toți i-au prins
Și bisericile le-au sigilat,
Au chemat pe preoți și șoltuzi
Și cu silă i-au botezat,
I-au scos din credința Luminătorului
Și aspru a poruncit
Ca orice armean să se boteze,
Femei și fete toate împreună,
Să nu mai fie armeni în țara mea,
Toți de credință greacă să fie,
Bisericile armene din Hotin, Siret
Și târgul Iași,
Vaslui, Botoșani și Roman,
Toate din temelie să se surpe.
Poruncă aspră a scos iară
Și biserile le-au ruinat,
Toate vasele aflate le-au prădat,
Iar cărțile armenilor în foc le-au ars.”

Biserica armenească din Iași a fost refăcută ulterior. Prezența ei în oraș este atestată de unele note de călătorie ale unor călători străini prin Țările Române. Un preot catolic străin care a călătorit în Moldova prin anii 1583-1586 a vizitat la Iași o biserică armenească cu hramul Sfânta Maria.

Cazacii conduși de atamanul Grigore Lobodă au prădat și incendiat Iașul la 26 octombrie 1594, jefuind Biserica armenească „Sf. Maria” și luând printre altele și mirul sfințit adus de la Ecimiadzin. Aflat pe atunci la Iași, episcopul armean Hovhannes, originar din Caffa, a fost batjocorit de cazaci, după cum relatează într-un poem tragic preotul armean Hagop din Tokat.

Prin anul 1605 a fost construită la Iași o a doua biserică armenească cu hramul Sf. Grigore Luminătorul, cu cheltuiala și osteneala șiscanetianului Arabgherean.[28] Ea se afla pe strada Cizmăriei, lângă Podul Vechi, în „Armenime”. Comunitatea armenească dispunea în secolele XVII-XVIII de două lăcașuri de cult.

În secolul al XVII-lea unii episcopi armeni ai Moldovei au locuit la Iași în anumite perioade. Într-o însemnare de pe manuscrisul „Interpretarea calendarului armean”, redactat la Iași în 1607 de către arhimandritul Mesrob din Caffa și păstrat la Biblioteca Mechitariștilor din Veneția, este menționat episcopul Hovhannes Secvți ca „episcop al orașului Iași”. În biserica „Sf. Maria” din Iași, episcopul Anton Serepkoienț a hirotonit la 9 august 1646 pe clericul Bedros din Cozlav ca preot și la 20 decembrie 1646 pe Simeon (fiul lui Selfiyar) ca preot și pe Hagop ca dascăl.

După cum relatează N.A. Bogdan, domnitorii Moldovei au dat comunității și bisericii armenești din Iași diferite privilegii, unele hrisoave de danie aflându-se în biblioteca Academiei Române. Domnitorul Antioh Cantemir (1695-1700, 1705-1707) scutea de dări la 8 iunie 1705 (7213) doi preoți și doi diiaconi ce sînt la doă besérici armenești aici, în tîrgu în Iași. Prin contribuția enoriașilor, Bisericii „Sf. Grigore Luminătorul” i s-a adăugat în 1782 un pridvor. S-au găsit în arhive și alte documente prin care domnitorii Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709, 1716-1726), Nicolae Mavrocordat (1709-1710, 1711-1716) și Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711) acordau clerului armean de la cele două biserici confirmări pentru scutirile de dări.

Existența la Iași a două lăcașuri de cult armenești este atestată de mărturiile unor călători străini aflați în trecere prin Moldova. Misionarul catolic Vlas Koičević a efectuat o vizitație apostolică în Moldova în anul 1661, constatând că la Iași armenii au două biserici de piatră.

În perioada 1763-1764, lordul englez Frederick Calvert, al șaselea Baron de Baltimore (1731-1771) a călătorit în Moldova de la Galați la Hotin, făcând o descriere a Iașului în scrierea sa A tour to the East, in the Years 1763 and 1764. La cererea sa, un călugăr catolic pe nume Luca Massalit i-a dat o notiță scrisă despre numărul mănăstirilor și bisericilor din Iași. Lista avea următorul cuprins:

1. Catedrala sau Mitropolia.
2. Mănăstiri ortodoxe bărbătești 13, femeiască 1.
3. Mănăstire catolică 1.
4. Biserici ortodoxe 15.
5. Mănăstiri sau biserici armenești 2.
6. Sinagogă evreiască 1.

Biserica a suferit unele lucrări de reparații în anul 1782, după cum atestă o piatră cu o inscripție în limba armeană aflată în pridvorul de pe latura vestică.

Dan Bădărău și Ioan Caproșu presupun că Biserica „Sf. Maria” a rămas o vreme părăsită după construirea celei de-a doua biserici armenești, ea ajungând la sfârșitul secolului al XVIII-lea într-o stare destul de rea, ceea ce a necesitat efectuarea unei reparații radicale în 1803.

Restaurări ale bisericii în secolele XIX-XX

În urma cutremurelor și devastărilor pricinuite de invadatorii Moldovei, biserica a fost deteriorată și a trebuit să fie reparată de mai multe ori. Grație eforturilor membrilor comunității armene din Iași, extrem de numeroasă și înstărită, lăcașul de cult a fost bine întreținut, renovat și consolidat în permanență, de-a lungul a peste șase secole de existență.

Biserica armenească „Sf. Maria” a fost refăcută din temelie în anul 1803, cu osteneala și cheltuiala întregii comunități. Cu acest prilej s-a amplasat în zid, deasupra ușii de intrare de pe latura sudică, o placă cu o inscripție în limba armeană. La rugămintea episcopului Melchisedec Ștefănescu, profesorul Sămărcaș a tradus astfel această inscripție: Cu grația și cu mila lui Dumnezeu s-a fondat biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Iași prin epitropul Haceico și părintele Iacob din Sis, Hagi Marcarie din Ciuha și Hagi Grigorie. Data armenilor 844 și a Mântuitorului 1395. Și acum s-a reparat prin mâna pioșilor notabili, cu osteneala și cu cheltuiala poporului întreg, la anul 1252 și al Mântuitorului 1803.

Biserica „Sf. Maria” a rămas singurul lăcaș de cult armenesc din Iași după ce Biserica „Sf. Grigore Luminătorul” a ars în incendiul din 19 iulie 1827. După cum relatează o însemnare de pe un Triod din patrimoniul Bisericii Talpalari, publicată de Nicolae Iorga în Inscripții, vol. II, p. 188, un foc mare început la casele spătarului Ilie Zmău și arzând Ulița mare toată, Mitropolia, Trisfetitele, Curtea gospod, Podul vechi, Târgul de jos, Heresteaua și Sfântul Constantin până peste Bahlui, au ars și biserica Tălpălari, distrugându-o până la goliciunea zidurilor.

Zidurile Bisericii „Sf. Grigore” au fost dărâmate în 1860 și s-a început rezidirea edificiului, dar lucrarea a fost întreruptă din lipsa banilor, clădirea rămânând zidită numai din cărămidă și acoperită, după cum relatează N.A. Bogdan. Amenințată de ruină, această clădire a fost demolată complet în 1899.

În secolul al XIX-lea, biserica se întreținea din venitul mai multor imobile pe care le avea în proprietate, precum și din donațiile credincioșilor. Prin 1860 aici slujeau doi preoți, pentru ca la sfârșitul secolului al XIX-lea să slujească un singur preot și doi cântăreți.

După Primul Război Mondial s-a pus în discuție înființarea unei Episcopii armenești în România, lucru realizat în 1931. În 1924, Epitropia Bisericii Armene din Iași a adresat o circulară către celelalte epitropii armenești din România în care se declara împotriva înființării acestei episcopii, preferând să se afle în continuare sub autoritatea Patriarhiei armene de la Constantinopol decât să se supună Catolicosatului de la Ecimiadzin care se afla pe teritoriul URSS-ului.

Biserica a fost consolidată și complet renovată în august 1929 prin osteneala epitropilor Mihai G. Manea, Ion Sava, căpitan Cristea Manea și adm. Arsag Măgărdician. În semn de amintire, în interiorul bisericii a fost amplasată o placă memorială de marmură cu următoarea inscripție în limba română: Biserica s-a renovat complet în anul 1929 luna august epitropi fiind: Mihai G. Manea, Ion Sava, capitan Cristea Manea, adm Arsag Măgărdician.

Bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial au avariat biserica. Unele lucrări de reparații s-au efectuat în 1946. În perioada regimului comunist, a avut loc un exod al armenilor, numărul membrilor comunității a scăzut dramatic, iar cei care au rămas nu au mai avut puterea financiară de a repara și restaura lăcașul multisecular.

Cutremurul din 4 martie 1977 a deteriorat grav acest edificiu, în special cele două turle, existând riscul ca acestea să se prăbușească. Pentru a salva biserica de la prăbușire, prof.dr.ing. Anatolie Mihul (n. 1923) de la Facultatea de Construcții din cadrul Institutului Politehnic Iași, împreună cu asistentul său, Ionel Gosav, au apelat la o soluție provizorie, legând cele două turle între ele printr-un sistem care a rezistat mai mult de 25 ani.

Odată cu trecerea timpului, degradarea bisericii s-a accentuat. La începutul secolului al XXI-lea, comunitatea armeană din Iași număra circa 150 de persoane, aproape toate în vârstă, neexistând nicio posibilitate de a se strânge din donațiile credincioșilor suma de 300.000 de dolari americani estimată a fi necesară pentru restaurarea lăcașului de cult. S-a solicitat ajutorul Bisericii Ortodoxe Române, dar mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a condiționat ajutorul solicitat de cedarea acestui lăcaș de cult Bisericii Ortodoxe Române, slujbele pentru armeni urmând să aibă loc aici doar o dată pe lună.

Reparațiile din 2005-2008

După alegerea sa în funcția de președinte al Consiliului Parohial al Bisericii Armene din Iași în 2002, dr. Zareh Nazaryan (născut în 1958 în Siria, de profesie medic chirurg) a inițiat o serie de demersuri pentru repararea acestei biserici. El a fost ales membru în Consiliul Episcopal din România (în 2002) și membru în Consiliul Mondial al Tuturor Bisericilor Armene de la Ecimiadzin (în 2003). La început s-a obținut titlul de proprietate asupra terenului și s-a realizat o amplă acțiune de inventariere a patrimoniului bisericii. Timp de trei ani, dr. Nazaryan a făcut multe intervenții la instituțiile de resort din România, solicitând efectuarea unei inspecții tehnice și alocarea de fonduri pentru repararea Bisericii armenești din Iași. De asemenea, a călătorit în străinătate și a cerut ajutor din partea comunității armenești din diaspora.

Aceste demersuri au fost sprijinite de senatorul Varujan Vosganian (președintele Uniunii Armenilor din România), care a intervenit la instituțiile statului român pentru alocarea de fonduri. Biserica-monument istoric a fost inspectată în anul 2005 de către specialiști de la Institutul Monumentelor Istorice din București și de la Departamentul de Construcții din cadrul Ministerului Transporturilor și Turismului, constatându-se că exista un risc major de prăbușire chiar și la un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter.

Biserica armenească din Iași a fost restaurată în perioada 2005-2008. Proiectul de restaurare a bisericii a fost realizat de SC EXproCONS Gosav & Co SRL, patronată de conf.dr.ing. Ionel Gosav (care participase alături de profesorul Mihul la realizarea soluției temporare de salvare a bisericii după cutremurul din 1977).

Lucrările propriu-zise de restaurare au început la 5 decembrie 2006 și au fost realizate de antreprenorul SC Iasicon S.A. Costul lucrărilor a fost de 27 de miliarde de lei vechi (aproximativ 750.000 euro), din care 12 miliarde lei vechi au fost alocați de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuințelor și 15 miliarde lei vechi au venit din partea Ministerului Culturii și Cultelor. Lucrările au fost finalizate în octombrie 2008.

Biserica armenească din Iași a fost resfințită la 26 octombrie 2008 de către Karekin al II-lea, Catolicos de Ecimiadzin și Patriarh Suprem al tuturor armenilor. La această ceremonie au asistat clerici ai Bisericii Armene din România (printre care și arhiepiscopul Dirayr Mardichian al armenilor din România și Bulgaria), reprezentanți ai administrației centrale (senatorul Varujan Vosganian, ministru al finanțelor), reprezentanți ai administrației locale (prefectul Marius Bodea și primarul Gheorghe Nichita), reprezentanți ai altor culte religioase (episcopul romano-catolic Petru Gherghel, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei), precum și alte personalități ale lumii politice și culturale.

Share With: