HomePersonalitatiAlexandru C. Cuza

Alexandru C. Cuza

Alexandru C. Cuza

Alexandru C. Cuza, cunoscut ca și A. C. Cuza (n. 8 noiembrie 1857, Iași — d. 3 noiembrie 1947, Sibiu) a fost un profesor de economie politică la Universitatea din Iași, om politic, militant antisemit și membru titular al Academiei Române din 1936.

Viața

Studiile primare le-a făcut în pensionul lui Anton Frey, distins pedagog german din Iași (1867–1871). Între 1871 și 1877 își face studiile secundare la Dresda, Germania, după care pleacă la Paris, și studiază la Sorbona, unde își ia bacalaureatul în litere (1878–1881). Între 1882–1886 studiază la Paris, Berlin și Bruxelles, obținând doctorate în științele politice și economice (1882) și, respectiv, în drept (1886).

Întors în țară, intră în cercul socialist al revistei Contemporanul din Iași, alături de Constantin Mille și Vasile G. Morțun. Intră apoi în cercul societății Junimea, colaborează la revista ei, Convorbiri literare și este ales (1890–1891), ca junimist, ajutor de primar al Iașului.

Colaborează la ziarul junimist Era nouă și în perioada 1892–1895 este ales pentru prima data deputat de Iași, susținând naționalizarea școlilor. Trece la conservatori și este ales iar deputat, dar se retrage pentru a începe o mișcare antisemită.

Se unește cu Alexandru D. Xenopol și înființează în 1897 împreună Liga contra alcoolismului și publicația Biblioteca Ligii contra alcoolismului.

Constantin Argetoianu caracteriza astfel personalitatea lui A.C. Cuza: Naționalist înfocat, xenofob ireductibil, nu putea discuta decât pe franțuzește și cum te prindea: «Mais mon cher, c’est pas possible… » Româneasca era pentru tribună, în cabinetul său de lucru domnea franțuzeasca, pe care o ducea cu dânsul, oriunde mergea. În public mânca câte un jidan la fiecare sfert de ceas, în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârșită politețe.

Scrieri

  • Generația de la 1848 și era nouă (1889)
  • Despre poporație. Statistica, teoria, politica ei. Studiu economic-politic (1899). Lucrarea a fost premiată de Academia Română în 1900, raportor fiind Vicențiu Babeș.
  • Obiectul economiei politice și însemnătatea ei (1901)
  • Naționalitatea în artă (1908)
  • Plagiatul poporației (1911)
  • Învățătura lui Iisus, judaismul și teologia creștină (1925)
  • Lupta pentru credință (1928)
  • Doctrina naționalistă creștină (1924)
Share With: